Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova (CCI a RM) încurajează unitățile economice interesate să participe în anul de studii 2025-2026 la sistemul de învățământ dual, să completeze formularul de înregistrare, accesând link-ul.
Învățământul dual este o formă de organizare a învățământului profesional tehnic în cadrul căruia instruirea teoretică se realizează în instituția de învățământ profesional tehnic, iar cea practică – la unitate/agentul economic.
Implementarea Învățământului Profesional Tehnic Dual în cadrul unității economice, oferă o serie de avantaje pentru acestea, precum:
- posibilitatea de a contribui la pregătirea forței de muncă în conformitate cu propriile nevoi;
- accesul la cadre calificate prin implicarea în procesul de selecție a elevilor;
- reducerea fluctuației de personal;
- posibilitatea de a alege cei mai buni candidați pentru angajare;
- stimularea concurenței sănătoase în cadrul unității;
- contribuția la dezvoltarea economică prin sporirea angajabilității tinerilor;
- evitarea riscului de angajare a unui candidat nepotrivit și economisirea timpului și costurilor asociate angajării unui candidat format de către agentul economic.
CCI a RM este un promotor activ al Învățământului Dual și invită companiile să se implice în procesul de formare a tinerilor specialiști competitivi, acasă!
Pentru informații suplimentare, vă rugăm să ne contactați la numărul de telefon 022 244 283, 069 084 123.