CCI a RM Vă invită la expoziția dedicată design-ului interior, în Polonia

Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova vă invită să participați la Warsaw Gift&Deco Show, din cadrul Ptak Warsaw Expo, care se va desfășura  în perioada 24 – 26 mai 2019 în Varșovia, Polonia.

„Warsaw Gift&Deco Show ” este unul din cele mai mari târguri de industrii din Europa pentru companiile producătoare, distribuitoare, importatoare de elemente și accesorii decorative și prestatoare de servicii din acestă gamă. Promovarea inovațiilor, internaționalizarea și autenticitatea sunt caracteristicile care fac această expoziție un eveniment de mare importanță.

Expoziția oferă cumpărătorilor de top selectați un eveniment de 2 zile pentru a se inspira din diversele tendințe inovative de design interior. La târg vor participa atât expozanți din Polonia, precum  și din alte țări, care vor prezenta o gamă largă de produse decorative, cadouri, suvenire, mobiler de casă, jucării, ceramică, etc.

Participarea este parțial finanțată de către organizatori. Compania achită costul biletului avia și taxa de participare în mărime  de 3000 lei. Organizatorul acoperă cazarea, micul dejun și prânzul, transferul aeroport-hotel-aeroport, hotel- expo-hotel, intrare gratuită la expoziție.

În contextul celor menționate mai sus, doritorii de a participa sunt rugați să completeze cererea de participare  (descarcă aici) și să o expedieze Direcției evenimente de afaceri, târguri și expoziții a Camerei de Comerț și Industrie a RM la adresa de e-mail: [email protected], până la data de 26 aprilie 2019.

Informații suplimentare la nr. de telefon: 022 21 07 25022  23 84 10.

Distribuie acest articol: