Camera de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova (CCI a RM) și Centrul pentru Dezvoltare și Antreprenoriat Moldova-Polonia are deosibita onoare să Vă invite la Forumul Economic Moldo-Polonez, organizat în cadrul vizitei delegației oamenilor de afaceri din Republica Polonia în Republica Moldova.
Forumul se va desfășura joi, pe 14 noiembrie 2019, începând cu orele 10:00, în incinta Centrului pentru Dezvoltare și Antreprenoriat Moldova-Polonia (str. Meșterul Manole, 12/2, Chișinău).
Vizita oamenilor de afaceri are drept scop familiarizarea mediului de afaceri din Polonia cu oportunitățile investiționale și de export ale Republicii Moldova, promovarea dialogului de afaceri și stabilirea parteneriatelor bilaterale. În cadrul vizitei sunt prevăzute întrevederi cu factorii de decizie din partea autorităților publice centrale din Republica Moldova, precum și participarea la platforma interactivă de stabilire a contactelor directe cu mediul de afaceri local.
La eveniment vor participa reprezentanți ai companiilor poloneze din sectorul vitivinicol, consultanță juridică și logistică, apă și canalizare, produse cosmetice și ecologice. Lista companiilor poloneze o puteți vedea aici.
Pentru buna desfășurare a evenimentului, accesul se va face prin înregistrare la intrare, în intervalul 10:00 – 10:30.
Vă rugăm să confirmați participarea, până la data de 12 noiembrie 2019, la adresa de e-mail:
[email protected], sau la numărul de telefon: 022 22 13 91.
Vă așteptăm cu drag, cu dorința ca acest eveniment să servească drept impuls pentru stimularea unei platforme de discuții concrete și stabilirea unor relații de parteneriate durabile.