La data de 15 octombrie 2021, Sergiu Harea, Președintele Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova a participat la cea de-a 130-a ediție a Adunării Generale a Asociației Camerelor de Comerț Europene (EUROCHAMBRES), care s-a desfășurat în format online.
În cadrul ediției curente, a fost ales noul președinte al EUROCHAMBRES, Luc Frieden, Președintele Camerei de Comerț a Luxemburgului, precum și cei trei președinți adjuncți, Vladimir Dlouhy, Președintele Camerei de Comerț a Cehiei, Ian Talbot, Președintele Camerei de Comerț a Irlandei și Stephan Muchler, Președintele Camerei de Comerț și Industrie a Suediei, care își vor exercita mandatul pe perioada 2022-2023.
NOTĂ: Eurochambers (Asociația Europeană a Camerelor de Comerț) a fost fondată la data de 28 februarie 1958 sub numele de Conferinţa Permanentă a Camerelor de Comerț şi Industrie a Comunității Economice Europene (CEE) de către 6 membri: Belgia, Franţa, Germania, Italia, Olanda, Luxemburg. În prezent, Eurochambres reprezintă peste 20 de milioane de companii prin 45 de membri (43 de asociații naționale ale camerelor de comerț și industrie și 2 organizații de camere transnaționale) și o rețea europeană de 1.700 de camere regionale și locale. Peste 93% dintre aceste întreprinderi sunt întreprinderi mici și mijlocii.