La data de 14 septembrie 2022, Președintele CCI a RM Sergiu Harea și Vice-directorul Asociației Întreprinderilor Mici și Mijlocii din Republica Populară Chineză (CASME) Wang Peng au semnat Memorandumul de cooperare strategică, care are drept scop fortificarea și dezvoltarea relațiilor comerciale între cele două state, atragerea investițiilor, dezvoltarea sectorului energiei alternative, turismului, etc. De asemenea, reprezintă o bază legală pentru colaborarea între mediul de afaceri moldav și chinez pe termen lung.
Semnarea acestui act reprezintă rezultatul discuțiilor inițiate între cei doi parteneri în luna august 2022 cînd Președintele CCI a RM a avut o întrevedere de afaceri cu reprezentantul CASME, unde au fost identificate posibilitățile de cooperare între cele 2 organizații de suport business din China și Republica Moldova.
Ca prim eveniment comun, CCI a RM a lansat propunerea de a organiza un forum moldo-chinez în cadrul expoziției FABRICAT ÎN MOLDOVA (01 – 05 februarie 2023).
”FABRICAT ÎN MOLDOVA 2023 va fi o ediție jubiliară, a XX-a, ceea ce dă dovadă că în timp acest eveniment a devenit un brand de țară recunoscut peste hotare, unde cele mai notorii companii autohtone își prezintă produsele și serviciile,” a declarat Sergiu Harea.
De notat că Asociației Întreprinderilor Mici și Mijlocii din Republica Populară Chineză (CASME) are drept membri peste 320 000 companii din toate sectoarele economiei (de ex. Alibaba, Huawei, etc.)
Notă: Pînă în prezent, Camera de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova are semnate 3 Memorandumuri de Înțelegere cu partenerii chinezi (Consiliul pentru Promovarea Comerţului Internaţional din China; Centrul Chinez de Comerţ Exterior; Biroul de Comerţ din Wenzhou).