Joi, 6 iulie 2017, Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova (CCI a RM) a semnat un Memorandum de cooperare cu Zona Economică Liberă „Ungheni-Business” (ZEL ”Ungheni-Business”), care are drept obiectiv promovarea dezvoltării cooperării eficiente dintre CCI și ZEL ”Ungheni-Business” în domeniul dezvoltării economiei naționale prin atragerea investițiilor, promovarea exporturilor și a imaginii țării.
Potrivit lui Sergiu Harea, președintele Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova, instituția camerală are drept scop reprezentarea intereselor mediului de afaceri, promovarea comerțului, creșterea economiei și atragerea investițiilor, iar Acordul de cooperare semnat astăzi va contribui nemijlocit la îmbunătățirea climatului economic atât la nivel regional, cât și național.
Conform prevederilor Memorandumului încheiat, instituțiile vor efectua schimburi de informații și experiențe în domeniul economic relevant; vor coopera în cadrul evenimentelor organizate (expoziții, foruri, misiuni, concursuri ș.a.) atât în țară, cât și peste hotare; totodată se va pune accent pe cooperarea în organizarea vizitelor de studiu a potențialilor investitori sau parteneri din țară și de peste hotare etc.
Prezentul Memorandum de cooperare a fost semnat în cadrul aniversării a 15 ani de activitate a Zonei Economice Libere „Ungheni-Business”.