Marți, 4 iulie 2017, Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova (CCI a RM) a semnat un contract de achiziție cu Organizaţia pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici şi Mijlocii (ODIMM), prin care Centrul de Formare Antreprenorială (CFA) de pe lângă CCI va oferi servicii de instruire antreprenorială în cadrul Proiectului „Business Academy for Woman”.
Instruirile sunt organizate în baza a 3 module, în domeniile marketing-ului contemporan, managementului și relațiilor economice internaționale, în zona de nord a țării (Briceni, Ocnița, Edineț, Dondușeni, Rîșcani, Drochia, Soroca) și în centru (Chișinău, Ungheni, Nisporeni, Călărași, Strășeni, Criuleni, Anenii Noi, Ialoveni).
Proiectului „Business Academy for Woman” (BAW), lansat în luna martie curent, este finanțat de către Uniunea Europeană și gestionat de Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii în parteneriat cu Centrul Internațional pentru Promovarea Femeilor în Business (ICAWB).
Obiectivul general al programului constă în promovarea abilitării economice și sociale a femeilor, inclusiv și a celor din regiunile rurale, prin reducerea inegalității de gen și sporirea accesului acestora la resurse financiare, servicii, tehnologii inovaționale și oportunități de dezvoltare. În cadrul proiectului vor fi antrenate circa 300 de femei antreprenori, care vor fi instruite cum să-și eficientizeze modelul de business şi să își orienteze companiile pe care le gestionează către export. La finele instruirii, vor fi selectate 10 femei antreprenori care vor beneficia de granturi a câte 6 mii euro pentru implementarea proiectelor.