Ce reprezintă învățământul dual?

Ce reprezintă învățământul dual?

Învățământul dual este o formă alternativă în cadrul sistemului de învățământ profesional tehnic și se organizează prin acordarea instruirii teoretice și a celei practice în cadrul instituției de învățământ profesional tehnic și al agentului economic, cu utilizarea mijloacelor acestuia,în vederea obținerii de cunoștințe, deprinderi și competențe.

Învățământul dual are următoarele caracteristici specifice:

  • Este organizat la inițiativa agenților economici interesați, în calitate de potenţiali angajatori;
  • Asigură instruirea practică, sub răspunderea agentului economic, în condiții reale de muncă, cu achitarea lunară a salariului de ucenicie;
  • Asigură participarea agentului economic la procesul de evaluare și certificare a competențelor ucenicului.

Distribuirea responsabilităților între partenerii din sistemul dual 

  1. a) Agentul economic:
  • Compania asigură formarea profesională în condiții de muncă reale, asigurând maistru-instructor în producție, oferind elevilor acces la echipamentele și utilajele din cadrul întreprinderii etc.;
  • Treptat, elevii preiau sarcini și responsabilități la locul de muncă;
  • Compania care realizează formarea îi plătește elevului o „indemnizaţie de formare”.
  1. b) Instituția de învățământ:
  • Asigură preponderent instruirea în sălile de clasă;
  • Asigură instruirea gratuită;
  • Administrația locală finanțează școlile profesionale publice (infrastructură, cadre didactice etc.).

Avantajele sistemului de învățământ dual

 Pentru companiile de formare:

  • Elevii corespund necesităților companiei;
  • Nivel înalt de performanță a absolvenților la locul de muncă;
  • Formarea unor specialiști care nu sunt disponibili pe piața muncii;
  • Creșterea motivației și loialității față de companie, ceea ce duce la o fluctuație scăzută a personalului;
  • Posibilitatea de a alege cei mai buni candidaţi după încheierea perioadei de instruire, în vederea angajării;
  • Evitarea riscului de a angaja un candidat nepotrivit din exterior;
  • Economisirea timpului și costurilor pentru angajarea unui candidat din exterior.

Pentru stat și autorități:

  • Costuri mai scăzute pentru învățământul profesional, dat fiind faptul că statul trebuie să finanțeze doar o parte din procesul de instruire;
  • Rată mai scăzută a șomajului (în rândurile tinerilor);
  • O mai bună corelare între cererea de pe piața muncii și calificările școlilor profesionale;
  • Sporirea competitivității economiei;
  • Mai puține probleme sociale.

Pentru tineri:

  • Certificat recunoscut la nivel național;
  • Orientare practică;
  • Indemnizaţie de formare (independență financiară timpurie);
  • Calificare și experiență de muncă;
  • Oportunități de angajare și avansare în carieră.

Relevanța și succesul sistemului de învățământ dual în Germania (sinteză statistică)

Elevi:

  • Aproximativ 1.4 mln. elevi instruiți în peste 300 de meserii recunoscute;
  • Peste 50% dintre germani au finalizat cu succes un program de cooperare duală;
  • Rata înaltă de angajare în câmpul muncii: 95 % dintre absolvenții sistemului de învățământ dual sunt angajați cu succes în câmpul muncii în timp ce pentru persoanele din afara învățământului profesional sau academic acest indice este de doar 80 %.

Angajatori:

  • 000 din 2,1 mln. de companii asigură instruire duală – peste 20 %;
  • Circa 500.000 elevi noi sunt instruiți în fiecare an.

Impact asupra economiei:

  • 600 școli profesionale de stat asigură formare duală, oferind o contribuție importantă pentru economie și societate;
  • ÎMM-urile (întreprinderile mici și mijlocii) au competitivitate sporită pe piața internațională;
  • Se atestă un nivel mai mic al șomajului în rândurile tinerilor în Germania (aprox. 7.0%), fiind cea mai scăzută rată a șomajului în rândul tinerilor din UE (valoarea medie în UE este de aprox. 20.0%).

Formarea profesională duală în Moldova

Situația actuală a învățământului dual în Moldova (anul de studii 2017-2018)

  • 49 companii din Bălți, Fălești, Rezina, Orhei, Chișinău, Hîncești, Nisporeni, Сăușeni, Ștefan-Vodă, Cahul și Ceadîr-Lunga sunt implicate în formare profesională duală în colaborare cu circa 20 de instituții de învățământ profesional tehnic;
  • Se realizează programe de formare duală pentru 21 meserii din 9 sectoare ale economiei naționale;
  • Aproximativ 700 de elevi sunt instruiți conform acestor programe de formare.

Rolul Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova în învățământul dual

La 14 decembrie 2016, Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova, Ministerul Educației și Proiectul ”Reforma Structurală în Învățământul Profesional Tehnic în Republica Moldova”, au semnat MEMORANDUM cu privire la parteneriat în scopul dezvoltării învățământului profesional tehnic în sistem dual din Republica Moldovaconform căruia CCI RM are următoarele responsabilități:

  1. Participă în mod permanent, activ și constructiv la procesul de revizuire a cadrului normativ aferent învățământului profesional tehnic în vederea abordării sistemice a programelor de învățământ dual;
  2. CCI RM, ca reprezentant al mediului de afaceri, își asumă mandatul corespunzător (funcțiile și responsabilitățile) instituției camerale în învățământul dual, precum și exercitarea acestuia;
  3. Pune la dispoziție structura instituțională și resursele adecvate pentru exercitarea mandatului asumat;
  4. Inițiază, dezvoltă și menține Platforma de dialog permanent, cu participarea actorilor din ÎPT;
  5. Acordă expertului național oferit de Proiect, mandat de reprezentare a CCI în cadrul activităților/evenimentelor relevante domeniului de competență, la care participă instituția camerală;
  6. Informează companiile cu privire la beneficiile desfășurării învățământului dual;
  7. Acordă asistență companiilor, care își manifestă interesul de a desfășura învățământ dual;
  8. Participă la formarea continuă a maiștrilor-instructori în producție la întreprindere atât pentru aprofundarea competențelor pe domeniul de specialitate, cât și pentru proiectarea, organizarea, ghidarea, monitorizarea și evaluarea activităților elevilor / ucenicilor în cadrul pregătirii practice la întreprindere, conform legislației în vigoare;
  9. La solicitarea Ministerului Educației și a instituțiilor de învățământ profesional tehnic, participă la formarea continuă a maiștrilor-instructori din instituțiile de învățământ profesional tehnic, incluși în procesul de instruire a elevilor prin învățământ dual;
  10. Participă la elaborarea standardelor ocupaționale sau profilului ocupațional, calificărilor profesionale și a curriculum-urilor modulare pe domeniul de competență al CCI;
  11. Participă la desfășurarea examenului de calificare în învățământul dual, conform Regulamentului de organizare și desfășurare a examenului de calificare în învățământul dual;
  12. Ține toate registrele aferente învățământului dual (Registrul întreprinderilor acreditate, Registrul Acordurilor de Cooperare, Registrul Contractelor de Ucenicie, Registrul Maiștrilor-instructori în producție, Registrul Absolvenților) prezentând semestrial informația actualizată Ministerului Educației.

La 10 august 2017, Congresului V ordinar al CCI RM, a aprobat operarea modificărilor în Statul CCI, pentru a consolida prevederile Legii Republicii Moldova “Cu privire la Camera de Comerţ şi Industrie” nr.393-XIV din 13.05.1999, cu următoarele atribuții/funcții: Organizează şi ţine registrele  aferente învățământului profesional tehnic dual- Registrul întreprinderilor certificate pentru desfășurarea învățământului dual, Registrul Acordurilor de Cooperare, Registrul Contractelor de Ucenicie, Registrul Maiștrilor instructori în producție, Registrul Absolvenților, Registrul evaluatorilor pentru avizarea conformității agentului economic în vederea organizării și desfășurării învățământului dual și operează înscrieri, modificări și radieri în acestea conform propriilor regulamente.

Distribuie acest articol: