Cea de-a VII-a ediție a Mesei Rotunde Naționale de nivel înalt „Economia Verde – Fabricat în Moldova”, s-a desfășurat la Chișinău

Captură ecran (160)La data de 03 februarie 2023, la Chișinău s-a desfășurat cea de-a VII-a ediție a Mesei Rotunde Naționale de nivel înalt „Economia Verde – Fabricat în Moldova”, organizată în cadrul celei de-a XX-a ediții a Expoziției naționale „Fabricat în Moldova” 2023.

Potrivit președintelui Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova, Sergiu HAREA, conferința s-a desfășurat pentru prima dată în anul 2016, la MOLDEXPO într-un format național.

„Deja a devenit o bună tradiție, la începutul anului la o Masă Rotundă, într-un dialog deschis – să dăm un ton verde activităților din toate domeniile social-economice din Republica Moldova, cu trecerea în revistă a realizărilor de bază, identificarea priorităților și determinarea obiectivelor pentru o dezvoltare economică verde! Anul trecut, urmare a crizelor regionale și energetice, cu toții am simțit necesitatea și importanța unei atitudini responsabile față de bunăstarea, sănătatea oamenilor și de mediu, pe fundalul unor noi provocări pentru dezvoltarea economică a Moldovei și țărilor din regiune. Schimbarea modelelor de producere, de comercializare și de consum, toate se înscriu în noul concept de tranziție verde, promovat la nivel regional de Uniunea Europeană și care reiese din prioritățile Pactului Verde Europan. Și astăzi, împreună cu instituțiile cheie din țară și cu partenerii de dezvoltare, ne dorim să recapitulăm ce am reușit, să avem un schimb de păreri asupra priotităților de dezvoltare economică verde și să benificiem de exemple din cea mai bună experiență în domeniu”, a spus Sergiu HAREA.

Iordanca-Rodica IORDANOV, Ministru al Mediului a vorbit de agenda de mediu globală a Uniunii Europene prin numeroase inițiative la nivel internațional, dar și despre faptul că Republica Moldova susține neutralitatea climatică a Uniunii Europene pentru 2050 și obiectivele în domeniul biodiversității.

„Este de maximă importanță să ținem cont de faptul că transformarea verde este un proces, nu un scop în sine, este o cale către dezvoltarea durabilă, echilibrul bunăstării, zona de confort uman și posibilitățile pe care le oferă mediul care ne înconjoară”, a menționat Iordanca-Rodica IORDANOV.

Ministerul Mediului promovează activ economia verde și circulară în documentele de politici, conexe cu implementarea obiectivelor Strategiei naționale de dezvoltare Moldova Europeană 2030 , cum ar fi, noua Strategie de mediu până în anul 2030, Programul de promovare a economiei „verzi” pentru anii 2023-2027, Programul de dezvoltare cu emisii reduse până în 2030, Regulamentul privind etichetarea ecologică, despre care se va vorbi mai detaliat în sesiunea a doua a evenimentului de astăzi, si altele.

Ambasadorul Uniunii Europene, Janis Mazeiks a subliniat importanța tranziției la economia verde, menționând: „Noi susținem Republica Moldova ca să treacă la o dezvoltare sustenabilă. În calitate de țară candidată la familia Uniunii Europene va trebui să respectați toate cerințele și solicitări care sunt incluse în Pactul Verde European și să asigurați  armonizarea legislației Republicii Moldova la aquis Uniunii Europene”.

Notă: Masa rotundă națională la nivel înalt „ECONOMIA VERDE- Fabricat în Moldova”  a fost organizată în cadrul programului EU4Environment Economie verde, finanțat de UE, ca urmare a programului „Economiile ecologice în vecinătatea de est” (EaP GREEN) finanțat de UE, ce s-a încheiat în 2017. EU4Environment este implementat în comun de CE, OCDE, UNECE, UNEP, UNIDO și Banca Mondială și coordonat de Ministerul Mediului și Ministerul Economiei al Republicii Moldova.

Distribuie acest articol: