Circa 50 de agenți economici au participat la sesiunea de informare “Oportunități de cooperare economică și investițională în Regiunea de Nord a Republicii Moldova”, desfășurată la Soroca

Miercuri, 14 martie 2018, la Soroca a avut loc o sesiune de informare cu genericul „Oportunități de cooperare economică și investițională în Regiunea de Nord a Republicii Moldova”. Evenimentul organizat de Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova în cooperare cu Ambasada României în țara noastră, a avut drept scop consolidarea relațiilor de cooperare în domeniul comercial, între  mediul de afaceri din Republica Moldova și România.

La eveniment a participat Preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie, Sergiu Harea, Ambasadorul României în Republica Moldova, E.S. Daniel Ioniţă, Preşedintele raionului Soroca, Ghenadie Muntean,  reprezentanții autorităților publice locale, reprezentanţi ai Camerelor de Comerţ, Industrie şi Agricultură din mai multe judeţe ale României precum și  cca 50 de agenți economici autohtoni.

În discursul de deschidere a evenimentului, Sergiu Harea a menționat că evoluţia economică a fiecărui stat depinde în mare măsură de dezvoltarea regională, care urmăreşte intensificarea activităţilor economice, stimularea investiţiilor în toate sectoarele economiei naționale, contribuie la reducerea şomajului şi creşterea nivelului de trai.

Președintele CCI a RM a salutat deschiderea mediului de afaceri din România de a dezvolta cooperarea cu diferite regiuni din țara noastră, specificând că și instituția camerală colaborează cu Camerele din România, iar ca rezultat, a fost organizată, în două regiuni de peste Prut, expoziția “Moldova Prezintă”, urmând, ca în vara acestui an, aceeași expoziție să cucerească piața din Brașov.

E.S. Daniel Ioniţă a apreciat organizarea unui eveniment menit să contribuie la dezvoltarea investițiilor și cooperării bilaterale, menționând că între țările noastre a existat și există o evoluție pozitivă, în special, în domeniul comercial.

Preşedintele raionului Soroca, Ghenadie Muntean, a accentuat necesitatea investițiilor în mun. Soroca, datorită perspectivelor oferite de această regiune.

În cadrul sesiunii de informare, a fost prezentată oferta regională din România, pentru cooperare comercial-economică şi investiţională cu regiunea de Nord a Republicii Moldova.

Evenimentul a fost organizat cu sprijinul proiectului UE – Enterprise Europe Network.

Distribuie acest articol: