În perioada 27-28 noiembrie 2019, reprezentanții companiilor ce prestează lucrări de construcție în domeniile de aprovizionare cu apă și canalizare și eficiență energetică în clădirile publice/construcții civile, din țara noastră, au participat la o vizită de studiu în orașele Iaşi și Piatra Neamț, România.
Evenimentul a fost organizat de Camera de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova (CCI a RM) în cooperare cu partenerii Rețelei Europene a Întreprinderilor (EEN), Tehnopolis SRL Iași și S.C IPA S.A. Galați, Camera de Comerţ şi Industrie Piatra Neamț cu susținerea proiectului “Modernizarea serviciilor publice locale în Republica Moldova” implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ Moldova).
Delegația din Republica Moldova, condusă de Mihai Bîlba, vicepreședintele CCI a RM, a participat la o Misiune Economică la Iași, în cadrul căreia a făcut schimb de bune practici și s-au familiarizat cu noi soluții pentru implementarea proiectelor. De asemenea, delegația a participat și la întâlniri de afaceri cu companii din domeniul construcțiilor, din Piatra Neamț.
În cadrul Misiunii Economice în România, Mihai Bîlba a vorbit despre relațiile bilaterale dintre Republica Moldova și România, evoluția comerțului exterior, programele de infrastructură implementate în țara noastră, precum și serviciile prestate de către CCI a RM, ce contribuie la internaționalizarea companiilor moldovenești. De asemenea, vicepreședintele a informat mediul de afaceri din Iași și Piatra Neamț despre oportunitatea companiilor din România de a participa în consorții cu companiile din Republica Moldova în procesul achizițiilor publice de lucrări pentru proiectele din domeniile Eficiență Energetică (EE) și Aprovizionarea cu Apă și Canalizare (AAC), finanțate de către Uniunea Europeană.
Antreprenorii din țara noastră au avut posibilitatea să studieze experiența companiilor din România pentru participare la procesul de achiziții publice aferente proiectelor din domeniile eficiență energetică și aprovizionare cu apă și canalizare, cu finanțare din UE. Totodată, în urma întâlnirilor B2B, companiile moldovenești au identificat parteneri de afaceri din România, pentru crearea de consorțiumuri, cu scopul participării în comun la licitații publice în domeniile de aprovizionare cu apă și canalizare și eficiență energetică în clădirile publice/construcții civile.
Notă: ”Activitatea a fost organizată cu suportul proiectului „Modernizarea Serviciilor Publice Locale în Republica Moldova” (MSPL), implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) și cu suportul financiar al Uniunii Europeane”.