Companii din țara noastră participă la o expoziție în Grecia

În perioada 11-14 octombrie 2019, o delegație din Repubica Moldova formată din Președintele Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova (CCI a RM) Sergiu Harea, Carolina Chiper, șef Direcția Evenimente de afaceri, târguri și expoziții și 8 agenți economici, participă la programul internaţional „Misiunea Cumpărătorului” la Atena (Grecia), în timpul desfăşurării Expoziției internaţionale “Food Tech Greece”.

Agenții economici care reprezintă companiile: „Asconi Winery”, „Colusvin” SRL, „Autehton Grup” SRL, IM „KAPVEN” SRL, „Sadro Ursu” SRL, „Vastdial & Co” SRL, „LEFRUCOM” SRL și „Romanești” sunt interesați atât de comerțul cu Grecia, cât și să preia experiența companiilor prezente la expoziție.

În cadrul evenimentului, președintele CCI a RM va prezenta climatul investițional al Republicii Moldova.

De menționat că Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova organizează participări ale companiilor autohtone în cadrul Programului internațional „Misiunea Cumpărătorului” în țări precum: Italia, India, Turcia etc.

Distribuie acest articol: