În perioada 23 – 26 noiembrie 2021, agenți economici din Republica Moldova participă la „Bursa Industrial Summit 2021”. Vizita de afaceri în Turcia, organizată de Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova (CCI a RM) se desfășoară în cadrul proiectului Enterprise Europe Network la invitația Camerei de Comerț și Industrie din Bursa, Turcia și are drept obiective- intensificarea relaţiilor comercial-economice moldo-turce, identificarea noilor posibilităţi de afaceri, precum și stabilirea contactelor directe de colaborare.
Potrivit vicepreședintelui CCI a RM Mihai Bîlba, evenimentul este o oportunitate bună pentru antreprenorii autohtoni să-și găsească parteneri și să încheie noi contracte. „La ediţia curentă participă reprezentanţii a 18 companii autohtone, printre care: „INDUSTRIAL MANUFACTURING GRUP SRL”, „ONGROCHIM SRL”, ”SUD-INVEST COMPANY SRL”, „GEBHARDT-CONSTRUCT SRL”, „FINAKOST-PLUS SRL”, „SPORT MOTOR SRL”, „FORSMOTOR SRL”, „PAINT SERVICE SRL”, „SD GRAND LUX SRL”, „AUTODOMS SRL”, „METCO INDUSTRIAL PARK SRL”, „ADVERTINO SRL”, „UNCONS SA”, „LUCEAFARUL DE SEARA SRL” etc., care vor avea ocazia, în această perioadă, să cunoască potențiali parteneri de cooperare și desigur să facă schimb de experiență”.
Programul evenimentului include: participarea la „Bursa Industrial Summit”; vizita expozițiilor specializate în domeniul industriei metalului: ”Bursa Tehnologii de Procesare a Metalului”; „Bursa Prelucrarea foilor de Metal”; „Matrițe Eurasia 2021”; „Bursa Automatizare”; participarea la întrevederi de afaceri în formatul B2B.
Notă: „Bursa Industrial Summit” este cel mai mare târg din regiune în domeniul industriei metalului, organizat în perioada 24 – 27 noiembrie 2021.
Evenimentul permite la 350 de companii și reprezentanți ai companiilor să se întâlnească într-o zonă interioară de 40 mii mp compusă din 7 săli diferite și să participe la târguri tematice.