La data de 19 octombrie a.c. conducerea Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova (CCI a RM) a susținut o întrevedere cu E.S. Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Albaniei în Republica Moldova cu sediul la Sofia, dna Donika Hoxha.
În cadrul întâlnirii, cele două părți au discutat despre perspectivele de consolidare a cooperării între Republica Moldova și Albania și modalitățile de dezvoltare a relațiilor economice şi comerciale între comunitățile de afaceri dintre cele două state
Principalul obiectiv al întâlnirii l-a constituit identificarea de noi oportunități bilaterale de afaceri dar și elaborarea unei agende de lucru comună, cu acțiuni în beneficiul comunităților de afaceri din ambele țări.
În deschiderea întâlnirii, Președintele CCI a RM Sergiu Harea a făcut o prezentare succintă a activităților comune a instituției camerale moldovenești cu partenerii albanezi, printre care se regăsesc proiectul ”Politici familiale sensibile la gen pentru sectorul privat din Balcanii de Vest şi Moldova”, unde CCI a RM este partener de implementare; Proiectul ce ține de sporirea aplicabilității CEFTA prin consolidarea Camerelor de Comerţ din Moldova, România, Turcia, Albania, Bosnia şi Herţegovina, Bulgaria, Croaţia, Grecia, Macedonia, Muntenegru, Serbia, sprijinind astfel stabilitatea politică, dezvoltarea economică şi cooperarea interregională, care s-a finalizat în anul 2018 și nu în ultim rînd vizetele de afaceri reciproce.
Dat fiind faptul că unul din domeniile de interes comun este turismul, părțile au convenit de a organiza în cel mai apropiat timp un forum online cu participarea agenților economici din ambele state. De asemenea, partea albaneză este dispusă de a organiza o vizită de studiu și seminar de instruire pentru tinerii din RM antrenați în sectorul turismului.
Folosindu-se de ocazie, președintele CCI a RM Sergiu Harea, a lansat invitația de a vizita cea de-a XX-a ediţie a evenimentului naţional „FABRICAT ÎN MOLDOVA”, care se va desfășura în perioada 01 – 05 februarie 2023.
”Expoziția „Fabricat în Moldova” este patronată de Guvernul Republicii Moldova, fiind cea mai mare şi prestigioasă expoziţie din ţară, care reflectă principalele realizări ale economiei naţionale. Aici veți putea aprecia calitatea produselor și serviciilor moldovenești,” a menționat Sergiu Harea.