Conducerea Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova a avut o întrevedere cu Tadas VALIONIS, Ambasadorul Lituaniei în Republica Moldova. Discuțiile s-au axat în mare parte pe posibilitatea de a organiza activități comune în beneficiul antreprenorilor din cele două state.
Președintele CCI a RM Sergiu HAREA a manifestat interes sporit pentru consolidarea cooperării bilaterale pe toate palierele sectoriale, iar în acest sens a propus organizarea unor evenimente cu participarea mediului de afaceri din ambele state în vederea dinamizării relațiilor moldo- lituaniene.
„CCI este cea mai mare asociație de business din Moldova, care reunește peste 1100 membri, întreprinderi mari, mici și mijlocii din toate ramurile economiei naționale. Promovarea relațiilor comerciale naționale și internaționale este una din prioritățile noastre, de aceea organizăm evenimente de afaceri peste hotare, pentru a face cunoscut businessul moldovenesc. Un exemplu este Expoziția „Republica Moldova Prezintă” peste hotare, care este un instrument de promovare a produselor autohtone. Acest eveniment expozițional a trecut hotarele pentru prima dată în anul 2016, în România, dar tindem să cucerim și alte piețe”, a declarat Sergiu HAREA.
Excelența Sa şi-a manifestat interesul pentru activitățile organizate de instituția camerală. Totodată, diplomatul a reiterat disponibilitatea de a ajuta CCI să accelereze în procesele de colaborare pe domeniile de interes comun.
La finele întrevederii, părţile au convenit să continue dialogul pentru a organiza evenimente de promovare a businessului din cele două țări.