Pe data de 28 aprilie 2023, s-a desfășurat conferința finală a proiectul „Creșterea nivelului de digitalizare a companiilor de pe ambele maluri ale râului Nistru”, care a avut ca scop creșterea aptitudinilor informatice, automatizarea și digitalizarea proceselor de afaceri, cu accent pe întreprinderile mici și mijlocii.
La prezentarea rezultatelor de totalizare au fost prezenți: reprezentanți ai CCI de pe ambele maluri ale râului Nistru; Elena Cabac- manager superior de proiect/ Programul de măsuri de consolidare a încrederii al Uniunii Europene, finanțat de UE și implementat de PNUD; experți în domeniul automatizării proceselor de business, precum Artiom Cociu (Sparks Research). Ivan Sîrbu (DAAC Software Systems), Dmitrii Goncearenco (fondator al centrului de control Planfix), Mihail Țurcanu (representant MAIB), Natalia Vieru (Moldcell), Lidia Demeaniuc (Simpals), Ana Chiriță (Tekwill); parteneri, precum și beneficiarii proiectului.
Elena Cabac a menționat că : “Pentru noi, acest proiect este foarte important, este unul dintre primele pasuri spre pledarea acestei teme. În conformitate cu ultimele date din Moldova, din numărul total de întreprinderi mici și mijlocii, doar 17% din ele folosesc tehnologii digitalizate, sau programe pentru optimizarea proceselor de business. La moment, suntem în perioada de tranziție către implementarea automatizării a câtor mai multe tehnologii. De aceea, noi sperăm și suntem bucuroși că în timpul acestor luni de studii, ați avut posibilitatea să faceți cunoștință cu reprezentanții companiilor, care v-au informat despre oportunitățile diferitor programe ce pot fi introduse și folosite în business, dar și despre antreprenorii care deja își conduc afacerile prin prisma digitalizării.” Totodată a menționat că tema digitalizării va fi neapărat continuată, pentru susținerea întreprinderilor mici și mijlocii, dar și pentru automatizarea proceselor de business ale acestora în scopul identificării unor noi posibilități de dezvoltare în era digitală.
La conferință s-au conectat online peste 100 de participanți, dintre care beneficiari ai programului de instruire pentru digitalizarea proceselor de afaceri, reprezentanți ai mediului de afaceri, membri CCI a RM, facultatea IT și Leadership Inovațional, USPEE “Constantin Stere”.
Pe parcursul desfășurării întregului program, s-a realizat schimb de experiență, networking, interconexiuni etc., care au evidențiat importanța optimizării proceselor de business și au determinat componente importante în scopul automatizării și digitalizării proceselor de afaceri în cadrul companiei.
Proiectul „Cres̗terea nivelului de digitalizare a companiilor de pe ambele maluri ale Nistrului”, este finant̗at de către UE s̗i implementat de PNUD Moldova în cadrul Programului „Măsuri de Consolidare a Încrederii”.