La data de 19 noiembrie 2021, conducerea Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova a avut o întrevedere online cu Excelența Sa Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Moldova în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, Angela Ponomariov.
Întâlnirea a avut ca scop analizarea stadiului cooperării economice dintre cele două state, precum și identificarea modalităților prin care se pot dinamiza relațiile comerciale bilaterale.
Președintele CCI a RM, Sergiu Harea, a făcut o prezentare a organizației camerale moldovenești, precum și a serviciilor acordate mediului de afaceri.
De asemenea, Sergiu Harea a menționat: „CCI a RM este cea mai mare organizație de business din Republica Moldova și bineînțeles, în interesul membrilor noștri, dar și a întregului mediu de afaceri, ne dorim o dezvoltare intensă a relațiilor comercial-economice în diverse sectoare, inclusiv cu Marea Britanie. CCI dispune de toate resursele și instrumentele necesare pentru promovarea de parteneriate și valorificarea potențialului existent între cele două state”.
Totodată, întrevederea a prilejuit un schimb de vederi cu privire la organizarea evenimentelor expoziționale cu participarea oamenilor de afaceri din Republica Moldova și Regatul Unit.
La rîndul său, E.S. Angela Ponomariov a menționat că, Ambasada Republicii Moldova la Londra îşi propune să contribuie la aprofundarea și intensificarea cooperării comercial-economice între Republica Moldova și Marea Britanie și a subliniat despre necesitatea extinderii colaborării economice dintre reprezentanții mediului de afaceri din cele două state.