În perioada 5-7 martie a.c., vicepreședintele Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova Natalia Calenic participă la o misiune economică, în orașul Salonic, Grecia.
În cadrul vizitei, au fost organizate mai multe întrevederi cu companiile din regiune, care și-au manifestat interes pentru dezvoltarea relațiilor comerciale cu agenții economici din țara noastră, precum și de lansarea unor proiecte investiționale în domeniul industriei, agriculturii și serviciilor.
Pe parcursul vizitei, Natalia Calenic a avut întrevederi cu președintele și secretarul general al Camerei de Comerț din Salonic, ocazie, în care s-a discutat despre dezvoltarea cooperării dintre instituțiile noastre și interesul semnării în viitorul apropiat a unui Protocol de colaborare. Totodată, s-a pus accentul și pe oportunitatea participării companiilor din Republica Moldova la expozițiile organizate în Salonic, cât și identificarea domeniilor prioritare pentru investitorii din Grecia.
Antreprenorii din Salonic au fost interesați de climatul investițional din Moldova, serviciile oferite de CCI a RM și au lansat mai multe propuneri pentru proiecte investiționale care pot sprijini relațiile comerciale dintre cele două țări.
De asemenea, a avut loc și o întrevedere cu autoritățile locale, la care a participat și Ambasadorul Republicii Moldova în Republica Elenă, Anatol Vangheli. În rezultatul misiunii, s-a convenit asupra organizării în viitorul apropiat a vizitei antreprenorilor din Salonic în țara noastră, pentru a face cunoștință cu întreprinzătorii autohtoni și pentru a discuta despre parteneriate comerciale moldo-elene.
Misiunea economică în Salonic a fost organizată cu suportul Institutului pentru Creștere Economică și Reformă Legală din SUA (IGROW), care acordă sprijin pentru investițiile în Republica Moldova.