Dezvoltarea relațiilor comercial-economice moldo-indiene discutate la CCI

DSC_2417Pe data de 29 octombrie 2021, Vicepreședintele Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova (CCI a RM), Mihai BÎLBA a avut o întrevedere cu Ambasadorul Indiei în Republica Moldova, Rahul SHRIVASTAVA.

Vicepreședintele CCI a RM, a subliniat interesul agenților economici autohtoni față de comerțul cu Republica India. „Instituția noastră are un număr impunător de membri, dar și alți antreprenori care au participat la „Misiunea Cumpărătorului” în India, în domeniul farmaceutic, textil etc. Ne bucurăm că partea indiană este interesată să importe din țara noastră diverse tipuri de produse (mere, vin, nuci, etc) și sperăm că acest interes să sporească încontinuu”.

La rândul său, Ambasadorul Indiei a menționat că autoritățile din țara lor își doresc să dezvolte relațiile comercial-economice cu Republica Moldova în diverse sectoare, să promoveze parteneriatul și să valorifice potențialul existent.

Una dintre prioritățile CCI a RM este promovarea relațiilor comerciale naționale și internaționale, de aceea Camera de Comerț și Industrie organizează întrevederi de afaceri pentru a identifica noi direcții de dezvoltare.

Distribuie acest articol: