Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova (CCI a RM), invită mediul de afaceri să participe la dialog online cu genericul ”Impactul COVID-19 asupra climatului de afaceri și aportul autorităților în susținerea sectorului privat”. Invitat îl vom avea pe Sergiu RĂILEAN, Ministru al Economiei și Infrastructurii.
Agenții economici, în special cei care au instituit șomaj tehnic și/sau staționare în această perioadă, dar și cei care caută soluții alternative, cer sprijinul autorităților prin intermediul măsurilor facilitare și programelor de suport menite să diminueze impactul negativ asupra dezvoltării mediului de afaceri declanșat de introducerea stării excepționale și a regimului de carantină în timpul pandemiei COVID-19.
Participanții vor beneficia de informații privind:
- soluțiile/măsurile (programe, facilități etc.) întreprinse de Ministerul Economiei și Infrastructurii pentru susținerea climatului de afaceri;
- viziunea strategică și măsurile planificate pentru relansarea activităților economice în perioada post-pandemie, etc
Dialogul va avea loc vineri, 8 mai 2020, orele 13:00 pe pagina oficială de facebook a CCI a RM.