CCI a RM a organizat un Dialog Public- Privat în contextul implementării noului Cod Vamal, cu participarea antreprenorilor din stânga Nistrului

1La data de 02 aprilie 2024, Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova (CCI a RM) a organizat un dialog public-privat în regim online, la care au participat circa 65 de antreprenori- membri ai CCI a RM din stânga Nistrului, precum și reprezentanți ai autorităților publice și experți în domeniu.

Evenimentul a avut drept scop informarea antreprenorilor din partea stângă a Nistrului despre subiectele relevante desfășurării activității de import și export, taxe vamale și proceduri în contextul prevederilor noului Cod vamal al Republicii Moldova.

Președintele CCI a RM, Sergiu HAREA a deschis sesiunea, cu un cuvânt de salut și a menționat că în prezent, aproximativ 70 de companii de pe malul stâng al Nistrului, membre ale CCI a RM, beneficiază de serviciile camerale la perfectarea rapoartelor de expertiză și certificate de origine la trecerea posturilor vamale de control interne.

Pe parcursul activității sale, Camera, prin reprezentanța sa, de la Râbnița și Căușeni (Filiala Tighina), a continuat să sprijine antreprenorii de pe malul stâng al Nistrului, implementând proiecte comune, susținând participarea acestora la expoziții și misiuni economice, oferind serviciile necesare la facilitarea exporturilor, a subliniat Sergiu HAREA.

Agenții economici din partea stângă a Nistrului  au beneficiat de un dialog deschis și o sesiune de întrebări și răspunsuri cu reprezentanții Serviciului Vamal, Agenția Servicii Publice, Serviciul Fiscal de Stat, care au relatat despre:

  • Procedurile de import și export, taxele vamale în contextul prevederilor noului Cod vamal al Republicii Moldova;
  • Proceduri de import pentru întreprinzători individuali din regiunea Transnistreană care sunt înregistrați la Agenția de Servicii Publice;
  • Proceduri și garanții de tranzit intern pentru mărfurile exportate și importate;
  • Procedura de licențiere și autorizare import-export a mărfurilor strategice etc.

Notă: Pe parcursul anului 2023, CCI a RM a eliberat 1813 certificate de origine moldovenești pentru întreprinderile transnistrene.

Potrivit statisticilor, în anul 2023, în Republica Moldova au fost înregistrați 2371 de agenți economici de pe malul stâng al Nistrului, ce denotă o creștere cu 75,1%  comparativ cu anul 2014, potrivit raportului Agenției Serviciilor Publice.

În 2023, exportul agenților economici transnistreni către țările UE a fost de 70,48%, ceea ce reprezintă un nivel record de la semnarea Acordului de Asociere cu Republica Moldova, reprezentând la fel o creștere semnificativă față de anii precedenți.

CCI a RM le mulțumește autorităților pentru deschidere și membrilor săi pentru participare activă.

 

Distribuie acest articol: