La data de 10 iulie 2023, președintele Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova (CCI a RM) Sergiu Harea s-a întâlnit cu Antonio Conflitti, președintele Federaţiei Moldovenești de Haltere și Alexandru Pădure, președinte al Federației Române de Haltere. În contextul desfășurării în Moldova, în premieră, a Campionatul European de Haltere pentru tineri, aproximativ 400 de sportivi din 37 de țări au participat la evenimentul organizat în țara noastră.
În cadrul întrevederii s-a discutat despre importanța practicării sportului și susținerii sportivilor din țară precum și facilitarea procedurilor de export temporar a echipamentelor sportive (haltere) pentru competiții în România.
În acest context, Sergiu Harea a informat interlocutorii săi că CCI eliberează Carnetul ATA, care este un document vamal internațional în baza căruia mărfurile aflate în regim de export temporar și tranzit circulă liber, conform unei proceduri vamale simplificate. Deținerea Carnetului ATA scutește de necesitatea perfectării declarației vamale și constituirii unei garanții financiare pentru asigurarea taxelor și impozitelor organului vamal.
Astfel, Federația de Haltere din țara noastră va putea solicita de la CCI Carnetul ATA pentru exportul temporar de echipamente sportive destinate a fi utilizate în cadrul competițiilor sportive în alte state.
Carnetul ATA se utilizează foarte des în scopul facilitării transportului de echipamente sportive, inclusiv în cadrul Jocurilor Olimpice. De exemplu, peste 118 mii de echipamente din 34 de țări în valoare de 94 milioane USD au fost importate temporar în China pentru Jocurile Olimpice și Paraolimpice de iarnă de la Beijing 2022, datorită utilizării Carnetelor ATA.
Reprezentanții celor două federații sportive s-au arătat recunoscători pentru această procedură ce va permite sportivilor să circule la campionate peste hotare mult mai sigur.
În contextul promovării unui mod de viață sănătos, ținem să vă comunicăm că instituția camerală susține activitățile sportive, iar la începutul acestui an, Camera de Comerț și Industrie împreună cu un grup de deputați a prezentat o inițiativă legislativă, ce prevede completarea Legii cu privire le tichetele de masă, care va fi redenumită în Legea cu privire la tichetele de masă și tichetele de sport.
Detalii despre Carnetul ATA puteți accesa aici.