Evenimentul de aniversare a 10 ani ai Programului Moldo-German a adunat absolvenți din Moldova, Ucraina și Belarus

79259342_2723998197827764_2039682335397380096_oLa data de 4 decembrie 2019, la Chișinău a fost organizat evenimentul de aniversare a 10 ani ai Programului Moldo-German, al Ministerului Federal al Economiei şi Energiei Germaniei – Fit for Partnership with Germany.

La eveniment au participat: Sergiu Harea, președintele Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova, Anatol Usatîi, Ministrul Economiei RM, reprezentanți ai Ministerului Federal al Economiei și Energiei al Germaniei, Ambasada Republicii Federale a Germaniei, GIZ Bonn, GIZ Moldova, InVent Moldova, parteneri și oficialități locali, absolvenți ai programului din Moldova, Ucraina și Belarus.

În cadrul discursului său, Sergiu Harea a adus mulțumiri partenerilor din țară dar și de peste hotare, pentru întreaga activitate și deplina implicare în organizarea acestui eveniment și parteneriat în dezvoltarea relațiilor economice dintre Moldova și Germania.

Potrivit președintelui CCI a RM: ”Evenimentul de astăzi, pe lângă celebrarea unui deceniu de activitate, mai înseamnă și recunoașterea faptului că Moldova are resurse de creștere, că lăsăm generațiilor viitoare soluții și modele de urmat. În acest deceniu, 324 de manageri din cadrul întreprinderilor din Moldova au beneficiat de schimb de experiență, apreciind înalt atât cunoștințele obținute, cât și rezultatele, contactele de afaceri stabilite cu parteneri Germani”.

Totodată, Sergiu Harea a mai spus că rezultatele demonstrează că peste 60% din participanţi stabilesc şi dezvoltă diverse relaţii comercial-economice cu parteneri germani, în dependență de interesul și proiectul de cooperare economică manifestat.

Astfel, pe parcursul anilor 2009-2019 o pondere substanțială deține semnarea contractelor de import din Republica Federală Germania (utilaj divers, produse farmaceutice, produse alimentare, aditivi pentru fabricarea produselor de panificație și produselor alimentare finite, pesticide, articole de iluminat, materiale de construcții, etc), după care putem menționa cele de export din partea Republicii Moldova (cablaje auto, produse agricole, piese pentru automobile, automobile, fructe proaspete, sucuri de fructe sau legume, diverse servicii, etc).

”Pe termen lung, dorim să extindem anumite sectoare de producție specifice, inclusiv energia verde, servicii tehnologice exportabile, precum și modalități de încorporare a metodelor de producție avansate, a Industriei 4.0 și a turismului durabil. Un lucru pe care ne-ar plăcea cu adevărat să implementăm pe viitor, este să creștem procentul femeilor în program. De asemenea, dorim să obținem mai multe întreprinderi implicate din întreaga țară, deoarece mai mult de 50% dintre participanți provin în prezent din capitală”, a mai spus președintele CCI a RM, instituția care deja de 10 ani oferă instruire cursanților.

Notă: ”Programul este format din patru etape:

  1. Program de instruire – cursuri preparatorii pe teritoriul Republicii Moldova, pe diferite tematici 
  1. Stagiu de o lună în cele mai importante centre educaționale din Germania:
  1. Follow-up Workshop:
  1. Networking:

Acest Program se desfăşoară în 20 ţări, printre care: Federaţia Rusă, Ucraina, Belarus, Kazahstan, Uzbekistan, Kîrgîzstan, Azerbaidjan, Moldova, China, Vietnam, India, Mongolia, Egipt, etc. ”

 

Distribuie acest articol: