Evenimentul de aniversare a 10 ani ai Programului Moldo-German (Fit for Partnership with Germany)

1a1df6728444371d7ef00a89d33a26abCamera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova invită reprezentanții mediului de afaceri la evenimentul de aniversare a 10 ani ai Programului Moldo-German, al Ministerului Federal al Economiei şi Energiei Germaniei – Fit for Partnership with Germany.

Evenimentul se va desfășura la Radisson Blu Leogrand Hotel (str. Mitropolit Varlaam, 77), la data de 4 decembrie 2019, ora 10.30.

La eveniment vor participa reprezentanți ai Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova, Ministerului Federal al Economiei și Energiei al Germaniei, Ambasada Republicii Federale a Germaniei, GIZ Bonn, GIZ Moldova, InVent Moldova, parteneri și oficialități locali, absolvenți din Moldova, Ucraina și Belarus.

Programul de pregătire şi perfecţionare a managerilor de la întreprinderile din diferite sectoare ale economiei Republicii Moldova a fost iniţiat oficial la 19 noiembrie 2008. Din 2009, când a demarat Programul şi până în prezent, 324 manageri au beneficiat de acest Program. Managerii moldoveni obţin aptitudinile necesare pentru implementarea reformelor la întreprinderile lor, cu scopul de a spori competitivitatea companiilor şi a le transforma în parteneri stabili, apţi de a colabora cu agenţi economici germani.

Agenda evenimentului (vezi aici).

Detalii suplimentare: Iordatii Inesa, e-mail:  [email protected], telefon: 069800112.

 

Distribuie acest articol: