Experiența Republicii Moldova în implementarea învățământului preuniversitar DUAL prezentată de către CCI

untitled6Experiența Republicii Moldova în implementarea învățământului preuniversitar DUAL a fost prezentată vineri, 10 martie 2023, de către Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova (CCI a RM) în cadrul videoconferinței „Perspective în învățământul tehnologic- Învățământul preuniversitar DUAL”. Evenimentul a fost organizat de Inspectoratul Școlar Județean Maramureș în parteneriat cu Camera de Comerț și Industrie Maramureș și Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova (CCI a RM).

La eveniment au participat reprezentanți ai Ministerului Educației şi Cercetării al Republicii Moldova, Ministerului Educației din România, ai autorităților publice locale și ai mediului de afaceri din Republica Moldova și România.

Prezent la eveniment, Sergiu Harea, președintele CCI a RM a vorbit despre importanța acestei forme de învățământ pentru toți actorii implicați, menționând că Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova are un rol important în implementarea Învățământului Dual în Republica Moldova. „CCI a RM este un promotor activ al învățământului dual. Instituția camerală stabilește conformitatea unităților economice; pregătește maiștrii instructori; întocmește și gestionează Registrul unităților în Învățământul Dual; oferă suport și asistență unităților interesate sau implicate în realizarea programelor de formare profesională prin învățământ dual. Reiterez că CCI este alături de unitățile economice, dar și de instituțiile de învățământ care implementează sistemul dual, și susține buna desfășurare a învățământul dual, pentru crearea forței de muncă calificată și dezvoltarea economiei Republicii Moldova. Menționez că evenimentul de astăzi este un bun prilej de a vorbi despre rezultatele frumoase pe care le- a obținut Republica Moldova și România la capitolul Învățământ Dual, și de ce nu, o bună oportunitate de a face schimb de bune practici în domeniu”, a declarat Sergiu Harea.

Elena Movileanu, șef Secția Învățământ Dual din cadrul CCI a RM a vorbit despre experiența Republicii Moldova în implementarea Învățământului Dual. „Camera de Comerț și Industrie are atribuția de a colabora și cu instituțiile de învățământ, prin: avizarea de documente curriculare la programele de formare profesională alitate în învățământul dual și deleagă reprezentanți în calitate de membri ai comisiilor de evaluare și calificare în învățământul dual. CCI are obligațiunea de a institui o comisie de verificare a conformității unității pentru participarea la procesul de formare profesională prin învățământ dual”,  a mai adăugat Elena Movileanu.

Potrivit organizatorilor, evenimentul de astăzi are la bază Legea nr. 66/2019, prin care ziua de 11 martie este instituită în România ca „Ziua Națională a Meseriilor”.

Notă: Participarea CCI a RM la evenimentul de astăzi se datorează semnării, în cadrul Forumului de afaceri Republica Moldova- România, desfășurat la Chișinău la începutul acestui an, a unui Parteneriat Educațional „Perspective noi în învățămîntul tehnologic. Învățămîntul Preuniversitar Dual” între Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova și Camera de Comerț și Industrie Maramureș.

Distribuie acest articol: