Președintele Camerei de Comerț și Industrie a RM, Sergiu Harea a participat la cea de-a doua ședință cu membrii comisiei pentru analiza problemelor invocate de către fermieri desfășurată la Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare..
În cadrul ședinței a fost abordată situația ce ține de eliberarea de către CCI a RM a Avizelor de atestare a impedimentului justificator (Certificat de forță majoră) solicitate de fermieri care au avut de suferit din cauza secetei.
Sergiu Harea a declarat că CCI a RM continuă să ofere consultanță agricultorilor referitor la condițiile și procedura de eliberare a Avizelor de atestare a impedimentului justificator de neexecutare a obligațiilor contractuale.
Menționăm că până astăzi la CCI a RM, au fost recepționate circa 200 de apeluri din partea agricultorilor care au fost afectați de secetă pentru a afla despre procedura de solicitare a Avizului. Din acest număr, circa 100 de agricultori au depus dosare, însă acestea încă necesită completări cu anumite acte, iar agricultorii au fost anunțați despre acest lucru.
Pentru a fi pe deplin informați despre procedura de obținere a Avizului și pentru a beneficia de ghidare privind documentele necesare, agricultorii sunt rugați să contacteze persoana responsabilă, la numărul de telefon: 022 235268 si să acceseze rubrica respectivă pe pagina CCI a RM.