Forum online de afaceri Republica Moldova – Bulgaria

Astăzi, 07 octombrie, 2020, a avut loc Forumul online de afaceri ”Republica Moldova – Bulgaria: oportunități de colaborare”. Evenimentul a fost organizat de către Camera de Comerț şi Industrie a Republicii Moldova (CCI a RM) în parteneriat cu Camera de Comerț și Industrie a Bulgariei. Forumul a avut ca obiectiv primordial promovarea schimburilor comerciale între Republica Moldova și Bulgaria, consolidarea cooperării bilaterale în domeniul economic, educațional și socio-cultural dintre țări, promovarea unei imagini pozitive ale țărilor, sprijinirea mediului de afaceri.

În sesiunea de deschidere au avut discursuri Tsvetan Simeonov, Președintele CCI Bulgaria, Sergiu Harea, Președintele CCI a RM, E.S. Anatol Cebuc, Ambasadorul RM în Bulgaria și  Evgueni Stoytchev, Ambasadorul Bulgariei în RM.

Sergiu Harea a pus accent pe impactul pandemiei asupra relațiilor economice și comerciale bilaterale dintre Moldova și Belarus și a vorbit despre relațiile comerciale pe care le-au avut cele 2 state în anul prima jumătate a anului 2020 în comparație cu perioada similară a anului 2019. Schimburile comerciale dintre cele 2 țări în primele luni ale anului 2020 au fost afectate de criza cauzată de epidemia COVID-19. Astfel, în perioada ianuarie- iunie 2020 în raport cu aceeași perioadă a anului 2019, exporturile de mărfuri au scăzut cu 7.17%, iar importurile au crescut cu 9.57%.

Informațiile esențiale prezentate au fost:

  • Prezentarea climatului economic și de afaceri în Bulgaria de către Agenția Invest Bulgaria;
  • Prezentarea climatului economic și de afaceri în Moldova de către Natalia Calenic, Vicepreședinte al CCI a RM.

În total, la forum au participat cca 50 de agenți economici din ambele state. Domeniile de interes au fost preponderent axate pe sectorul agroalimentar (inclusiv viticultură) și industria ușoară, însă nu au fost excluse și alte sectoare economice.

 Notă: Accesați link-ul pentru a vedea lista participanților din Bulgaria https://chamber.md/lista-participantilor-bulgari-ai-forumului-de-afaceri-online-republica-moldova-bulgaria/

Distribuie acest articol: