Inițiativele CCI a RM de susținere a antreprenorilor discutate de Sergiu Harea și Natalia Gavrilița

Poză din arhiva CCI
Poză din arhiva CCI

Provocările anului 2021 și activitățile organizate pentru susținerea mediului de afaceri autohton, subiect de discuții dintre Președintele Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova (CCI a RM) Sergiu Harea și Natalia Gavrilița, Prim-ministrul Republicii Moldova, în cadrul unei întrevederi de lucru.

Potrivit președintelui CCI a RM, pentru a simplifica accesul la serviciile sale, instituția camerală  a digitalizat majoritatea activităților care vin în susținerea businessului, inclusiv eliberarea certificatului de origine nepreferențial electronic – eCO. În acest context, Președintele CCI s-a referit la inițiativa Camerei de modificare a Hotărârii de Guvern cu privire la regulile de origine pentru a implementa sistemul de certificate nepreferențiale electronice.

Cei doi interlocutori au discutat și despre aprobarea proiectului de lege cu privire la învățământul dual; inițiativa CCI privind susținerea sportului prin stimularea salariaților în practicarea sportului și companiilor care investesc în sport; proiectul înaintat de CCI ce ține de eliberarea avizelor de impediment justificator; relațiile dintre comercianți și furnizori reglementată prin legea comerțului interior. Subiectul legii privind comerțul interior în partea ce vizează contracararea practicilor comerciale neloiale a unor comercianți în raport cu furnizorii de produse alimentare a fost discutat pe platforma comitetelor sectoriale ale CCI.

La finalul întrevederii s-a convenit ca la începutul anului 2022, să fie organizat un dialog dintre Prim-ministru și membrii Camerei, pentru a continua discuțiile privind inițiativele de susținere a mediului de afaceri.

 

Distribuie acest articol: