Întreprinderile din industria ușoară sunt invitate la un dialog cu companii din Republica Bashkortostan

site (1)Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova (CCI a RM) împreună cu Camera de Comerț și Industrie a Republicii Bashkortostan și cu sprijinul Asociației Patronatelor Industriei Ușoare din Republica Moldova ( APIUS) invită agenții economici să participe la masa rotundă: Dezvoltarea cooperării între întreprinderile din industria ușoară a Republicii Moldova și din Republica Bashkortostan”.

Evenimentul va avea loc pe data de 20 aprilie 2021, ora 11:00, pe platforma ZOOM. Înregistrarea participanților 10:30 – 11:00.

La discuție vor participa reprezentați ai întreprinderilor din industria ușoară din Moldova și Bashkortostan, precum și reprezentanți ai Ambasadei Republicii Moldova în Federația Rusă.

În cadrul mesei rotunde, vor fi abordate următoarele subiecte:

  • posibilitatea furnizării țesături moldovenești de înaltă calitate, fire pentru țesut covoare, materiale din piele, lână pentru nevoile industriei ușoare din Republica Bashkortostan;
  • deschiderea în orașul Ufa a unei platforme comerciale specializate, unde producătorii moldoveni de materiale textile ar putea prezenta și vinde produsele lor;
  • realizarea produselor textile sub mărcile moldovenești la întreprinderile din Republica Bashkortostan;
  • dezvoltarea cooperări dintre întreprinderile din industria ușoară din Republica Moldova și Republica Bashkortostan, etc.

Programul evenimentului planificat include o scurtă prezentare a activităților companiilor care participă la masa rotundă și discutarea domeniilor potențiale de cooperare. Ulterior, părțile interesate vor putea participa la negocieri online (B2B).

În cazul interesului de participare la evenimentul online, vă rugăm să vă înregistrați și să completați cererea de participare (aici) până la data de 8 aprilie 2021.

Limba de comunicare este- rusă. 

Persoanele înregistrate (prin intermediul formularului completat) vor primi un link de acces, pe adresa de e-mail indicată.

Doritorii de a participa la evenimentul online trebuie să dispună în mod obligatoriu de computer sau  telefon mobil cu conexiune nelimitată la internet, camera web și microfon.

Pentru informații suplimentare și confirmări, vă puteți adresa la Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova. Persoana de contact – Petrova Marina – 022-23-29-74, e-mail: [email protected]

Participarea este gratuită!

 

Distribuie acest articol: