Sergiu Harea, președintele Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova a avut marți, 23 mai 2017, o întrevedere cu Excelența Sa Serghei Ciciuk, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Belarus în țara noastră, ocazie cu care cei doi oficiali au subliniat importanța cooperării dintre țările noastre, în scopul susținerii mediului de afacerii și creșterii economiei.
În cadrul întrevederii s-a discutat despre Expoziţia Internațională Specializată “BelAgro” care se va desfăşura în perioada 06-10 iunie 2017 la Minsk, Republica Belarus, la care Republica Moldova participă cu stand de țară, pe o suprafață de 98 mp. La eveniment vor participa 22 de companii autohtone. Ambasadorul Republicii Belarus a dat asigurări că va oferi suport pentru buna desfășurare a evenimentului.
La finalul întrevederii, președintele CCI a RM l-a invitat pe Excelența Sa Serghei Ciciuk la Forul Internațional de Afaceri „Investiții și oportunități de colaborare”, organizat pe data de 7 iunie. 2017, în municipiul Bălți, Republica Moldova.
Amintim, Forul Internațional de Afaceri „Investiții și oportunități de colaborare” va constitui o platformă importantă de promovare a relațiilor comercial-economice și stabilire a parteneriatelor de afaceri între companiile din Republica Moldova, Uniunea Europeană, Comunitatea Statelor Independente, precum și țările CEFTA, Asia, etc.
Evenimentul este organizat cu suportul Rețelei Europene a Întreprinderilor (Enterprise Europe Network), autorităților publice centrale și locale și a actorilor internaționali, inclusiv instituții publice și organizații de susținere a business-ului.
Nota: Expoziţia Internațională Specializată ”BelAgro” a cunoscut peste ani o reputație binemeritată, devenind locul unde agricultorii și producătorii din mai multe țări își pot demonstra realizările, discută problemele specifice şi determină perspectivele de dezvoltare a businessului agricol.
Sectoarele expoziţiei: Belagro, BelFerma, BelProduct, industria alimentară și a băuturilor alcoolice, industria producătoare de mașini, utilaje, ambalaje.
În anul precedent expoziţia a prezentat produsele a 535 de întreprinderi din 23 de țări, precum: Austria, Bulgaria, Marea Britanie, Ungaria, Germania, Spania, Italia, China, Lituania, Letonia, Rusia, Slovenia etc. Suprafața totală a expoziției constituie 33 mii m.p.
Participarea mediului de afaceri la acest eveniment reprezintă o oportunitate importantă în dezvoltarea cooperării economice cu agenții economici din Republica Belarus și alte țări participante, identificarea de noi oportunităţi de afaceri și promovării exportului de mărfuri moldoveneşti.
Informaţii suplimentare la tel/fax 21-07-25, 23-84-10, e-mail: [email protected] –Direcţia Evenimente de Afaceri, Târguri şi Expoziţii a CCI a RM.