Începând cu ziua de astăzi, 9 noiembrie 2023, Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova (CCI a RM) desfășoară ce-a de-a Vll ediție a Programului de instruire „Academia Exportatorilor”.
Acest program include o serie de instruiri tematice referitor la marketingul internațional, strategii de comunicare și promovare, operațiuni import- export, instrumente de finanțare a afacerii și exportului.
În cadrul acestui program de instruiri s-au înscris peste 25 de companii, seminarul este organizat atât în format on-line cât și cu prezența fizică în incinta CCI a RM, în perioada 09- 28 noiembrie 2023.
Obiectivul de bază al programului de instruire este de a oferi participanților cunoștințe noi, necesare în dezvoltarea unei afaceri de succes, orientate spre export, prin sporirea abilitaților teoretice și practice ale personalului implicat în marketing și export. La creșterea nivelului de competențe și abilități, participanții vor fi instruiți de cei mai cotați formatori în domeniu. La sfârșitul cursului beneficiarii vor obține certificate de participare.
Prezent la eveniment, Sergiu Harea, președintele CCI a RM, a menționat: „Prin Academia Exportatorilor, CCI vrea să ajute întreprinderile mici, mijlocii să crească capacitățile de promovare a produselor pe piața internațională, dat fiind faptul că piața Republicii Moldova este una mică, capacitatea pieții la fel și trebuie să găsim alte pieți de desfacere pentru bunurile și serviciile noastre. Pentru cei începători avem și „Academia Start Up” unde ajutăm antreprenorii să se lanseze și să facă primii pași. Cei circa 25 de participanți ai „Academiei Exportatorului”, lansată astăzi, vor beneficia de sesiuni de informare și consultanță și vor deveni mai bine pregătiți și competitivi pe piața internațională”.
Notă: Anual, în cadrul Centrului de Formare Antreprenorială al CCI a RM, sunt instruiți peste 2 000 de beneficiari, la cursuri precum: EUREM – Manager Energetic European; Traininguri corporative; Operațiuni import-export; etc