Peste 70 de manageri de la instituțiile de învățământ profesional tehnic din țară și agenți economici antrenați în implementarea sistemului de Învățământ Dual, au participat luni, 1 octombrie curent la atelierul de lucru ”Învățământul Dual- realizări și provocări din perspectiva admiterii în anul de studii 2018-2019”.
În cadrul evenimentului, Sergiu Harea, președintele Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova a menționat că: ”În anul de studii 2018-2019 s-au înscris la programele de Învățământ Dual, un număr mai mare de elevi, față de anul precedent, astfel, avem 1106 ucenici pregătiți în cadrul a 70 de companii și 25 de instituții de învățământ partenere, ceea ce atestă un interes mai mare față de această formă de învățământ”.
La atelierul de lucru au participat Viorelia Moldovan- Bătrînac, consilier principal al Primului Ministru pe probleme de educație și secretarul de stat al Ministerului Educației, Culturii și Cercetării, Angela Cutasevici, care au reiterat faptul că sistemul dual contribuie atât la formarea profesională a viitorilor specialiști, cât și la dezvoltarea economiei, în general, și a mediului de afaceri, în special.
De asemenea, în cadrul atelierului au avut loc mai multe discuții tehnice ce țin de regulile de aplicare a Regulamentului cu privire la organizarea programelor de formare profesională tehnică prin învățământ dual”, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 70 din 22 ianuarie 2018.
Atât managerii instituțiilor de învățământ, cât și reprezentanții mediului de afaceri au vorbit despre problemele cu care s-au confruntat la admiterea din acest an. Potrivit acestora, un număr mare de tineri ar urma studii în domeniul dual dacă ar cunoaște experiența altor persoane. Totodată, agenții economici au venit cu propuneri pentru îmbunătățirea acestui program.
Notă: ”Amintim că prin Hotărârea Guvernului nr. 70 din 22 ianuarie 2018 a fost aprobat „Regulamentul cu privire la organizarea programelor de formare profesională tehnică prin învățământ dual”, care reprezintă actul normativ indispensabil pentru asigurarea instruirii în cadrul instituțiilor de învățământ profesional tehnic și a întreprinderilor.
Organizarea și desfășurarea programelor de formare profesională prin Învățământ dual este susținută de Proiectul Reforma Structurală în Învatamantul Profesional Tehnic din Republica Moldova, implementat de către Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ) în Moldova, în cadrul Cooperării Germane și co-finanțat de către Agenția de Cooperare și Dezvoltare (SDC) a Elveției”.