Astăzi, 9 iulie 2024, la Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova (CCI a RM), maiștri-instructori care au finalizat cursul de formare psihopedagogică au primit certificate de calificare profesională.
Astfel, maiștrii-instructori au participat la un program intensiv de formare, desfășurat în perioada 18 aprilie – 21 iunie 2024, sub îndrumarea experților specializați, în cadrul „Programului de formare psihopedagogică pentru maiștri-instructori”. Cursul a oferit suport teoretic și practic pentru formarea maiștrilor-instructori din industria producției, implicați în pregătirea profesională inițială și în învățământul dual din unitățile economice din Republica Moldova.
În cadrul evenimentului, Sergiu Harea, președintele CCI a RM, a evidențiat importanța învățământului dual și rolul esențial al maistrului-instructor certificat în dezvoltarea unei forțe de muncă bine pregătite, contribuind astfel la progresul socio-economic al Republicii Moldova. Președintele le-a transmis noilor profesioniști urări de succes, dorindu-le elevi motivați și realizări deosebite, exprimându-și totodată aprecierea pentru efortul și responsabilitatea demonstrată pe parcursul acestui curs.
Această inițiativă este susținută de proiectul „Întreprinderi și Comune Puternice pentru Moldova”, finanțat de Ministerul German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (BMZ) și Guvernul Elveției, și implementat de Agenția Germană pentru Cooperare Internațională (GIZ). Proiectul vizează consolidarea capacităților locale și dezvoltarea unei rețele puternice de suport pentru întreprinderile și comunitățile din Moldova, promovând astfel o dezvoltare economică durabilă și echitabilă.