Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova (CCI a RM) informează agenții economici despre aprobarea de către Guvern a hotărârii privind angajarea răspunderii asupra proiectului de lege privind instituirea unor măsuri suplimentare de susținere a cetățenilor și a activității de întreprinzător în perioada stării de urgență și modificarea unor acte legislative.
Astfel, documentul menționat prevede instituirea unor măsuri de susținere a activității de întreprinzător, a cetățenilor în perioada stării de urgență, precum și modificarea unor acte legislative. Pentru implementarea respectivelor măsuri va fi necesar alocarea suplimentară a 816 mil.lei, fapt ce urmează a fi prevăzut în cadrul exercițiului de rectificare bugetară, ce va fi realizat în termeni proximi.
Principalele propuneri care vor ameliora situația în care se află agenții economici, sunt:
- Subvenționarea cheltuielilor legate de achitarea salariului/îndemnizației în cazul șomajului tehnic sau staționării, 100%/60% impozite și contribuții aferente salariilor/îndemnizațiilor achitate, în dependență de motivul sistării activității;
- Scutirea de plata pentru patentă a titularilor de patentă care și-au sistat activitatea în perioada stării de urgență;
- Restituirea contribuțiilor sociale în sumă fixă pentru titularii de patentă, persoanelor care practică activitate independentă, întreprinzători individuali care și-au sistat activitatea în perioada stării de urgență;
- Reducerea cotei TVA de la 20% la 15% pentru sectorul HORECA;
- Amânarea până la 25 iulie a termenului de achitare taxelor locale pentru agenții economici care și-au sistat activitatea conform Deciziilor Comisiei Situații Excepționale.
Reamintim, că CCI a RM va continua să informeze mediul de afaceri despre inițiativele și deciziile aprobate de autorități întru ameliorarea situației actuale.