Membrii CCI și asociațiile de producători au prezentat propunerile pentru îmbunătățirea proiectului de lege privind practicile comerciale neloiale

Joi, 21 aprilie 2022, Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova (CCI a RM) a organizat o ședință dedicată examinării repetate a proiectului de lege privind modificarea unor acte normative (legea practicilor comerciale neloiale), care a întrunit reprezentații Ministerului Economiei în calitate de autori, membrii CCI și asociațiile de afaceri profesioniste.

Scopul acestei ședințe organizate pe platforma dialogului public-privat al CCI a RM, a fost consultarea repetată a modificărilor inițiate din aspect de relevanță și impact, precum și discutarea obiecțiilor și propunerilor pe marginea acestui proiect de lege, înaintate pe parcurs.

Președintele CCI Sergiu Harea a reiterat solicitarea de a ține cont de opinia mediului de afaceri și a menționat câteva aspecte de bază, care urmează a fi reflectate în proiectul de lege, și anume:

  • În contextul abrogării reglementărilor ce vizează stabilirea unei cotei de raft, destinată expunerii și vânzării produselor provenite din lanțul alimentar scurt, se impune elaborarea unui mecanism eficient de susținere a producătorului, care să se regăsească în acest proiect de lege.
  • Includerea prevederilor aferente nu doar listării ci și delistătii produselor, prin care cumpărătorul informează în scris furnizorul că anumite produse din oferta activă nu vor mai fi prezentate la raft, prezentând și argumentele care au dus la acea acțiune, care pot oferi furnizorului temei pentru a se adresa organelor competente în vederea soluționării divergențelor.
  • Plafonarea cuantumului reducerilor comerciale (discount, rabat, bonus, retrobonus) la un nivel de maxim 10% din prețul de vânzare, stipulat în lista de prețuri a furnizorului sau specificația comerciantului, indiferent de numărul contractelor încheiate între Furnizor și Comerciant. De menționat că stabilirea acestora în mod liber, în bază contractuală a acestui cuantum va condiționa creșterea necontrolată a mărimii acestor adaosuri și respectiv a prețurilor la produse sau dispariția de pe rafturi a producătorului autohton, care nu va fi capabil să își asume astfel de cheltuieli.
  • Desemnarea autorității care va implementa și care va pune în aplicare prevederile legii, dar și a unui mecanism clar de constatare și sancționare a practicilor comerciale neloiale.

Sergiu Harea a menționat: Este necesar ca unele aspecte ale proiectului propus spre examinare repetată, să fie discutate suplimentar, pentru a găsi un compromis și pentru a evita adoptarea unor prevederi, implementarea cărora va distruge businessul autohton”.

Ministrul Economiei Sergiu Gaibu, prezent la ședința online, a susținut propunerea de a organiza  o ședință  tehnică cu autorii proiectului pe lege, pentru a-l ajusta în modul corespunzător. Ședința este planificată pentru săntămâna viitoare.

Reprezentații asociațiilor de producători și membrii CCI și-au expus propunerile la redacția proiectului, solicitând expunerea acestor norme de importanță majoră pentru producătorii, în mod explicit și univoc, pentru a asigura un mecanism transparent de negociere a contractelor cu rețelele de supermarketuri și prevenirea practicilor neloiale care persistă.

Distribuie acest articol: