Participă la Expoziţia „Beauty Eurasia 2018”, în domeniul cosmeticii şi produselor de înfrumuseţare

Camera de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova (CCI a RM) invită agenţii economici să participe la o vizită de afaceri în Turcia, organizată cu ocazia celei de-a 14-ea ediţii a  Expoziţiei Internaţionale  în domeniu cosmeticii şi produselor de înfrumuseţare „Beauty Eurasia 2018”. 

Evenimentul se va desfăşura în perioada 11-14 aprilie 2018, în oraşul Istanbul, în cadrul Programului Internaţional „Misiunea Cumpărătorului”, ce se desfăşoară anual sub egida Ministerului Economiei al Republicii Turicia.

Beauty Eurasia este cel mai mare eveniment, care include întrevederi bilaterale de afaceri (B2B) în domeniul cosmeticii şi produselor de îngrijire personală din Turcia şi regiune, care atrage anual peste 250 expozanţi şi 7000 vizitatori.

Vizita de afaceri va oferi participanţilor o oportunitate inedită de a întâlni companii notorii din domeniu şi de a stabili parteneriate durabile cu întreprinzători din Turcia şi alte ţări.

Programul orientativ al vizitei de afaceri:

  • 11 aprilie 2018 (miercuri) – sosirea în Turcia, Aeroportul din Istanbul şi transferul la hotel,
  • 12 aprilie 2018 (joi)– întrevederi B2B,
  • 13 aprilie 2018 (vineri) – vizitarea expoziţiei şi a companiilor locale,
  • 14 aprilie 2018 (sâmbătă) – transferul de la hotel la Aeroportul din Istanbul.

Domeniile reprezentate în cadrul expoziţiei şi întrevederilor B2B: produse de îngrijire personală, parfumerie, produse profesionale pentru îngrijirea părului, echipament şi mobilier pentru saloanele de frumuseţe, produse cosmetice naturale, dermocosmetice, produse cosmetice farmaceutice, produse şi aparate pentru medicina estetică, materii prime pentru industria cosmetică, ambalaje şi utilaje, produse pentru manichiură şi nail art, produse de curăţare şi de igienă, etc.

Beneficii şi servicii oferite participanţilor:

  • Transfer gratuit de la / spre aeroportul din Istanbul,
  • Cazare gratuită (3 nopţi) pentru companiile interesate în procurare/import,
  • Agendă individuală a întrevederilor B2B,
  • Traducere în/din limba rusă.

Participanţii vor achita individual biletul avia tur-retur şi o taxă de participare la Camera de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova.

Pentru informaţii suplimentare şi detalii referitor la înregistrare, Vă rugăm să contactaţi Direcţia Relaţii Internaţionale a CCI a RM, la nr. de tel. 022 22-13-91, GSM: 0 696 28973 sau e-mail: [email protected], persoană de contact: Ludmila Botoşan.  Formularele de participare completate vor fi transmise până pe data de 23 martie 2018.


 

Distribuie acest articol: