Noi etape de colaborare economică: Republica Moldova – regiunea Breansk

Astăzi, 11 martie 2021, a avut loc întrevederea online Republica Moldova – regiunea Breansk: noi etape de colaborare economică. Evenimentul a fost organizat la inițiativa Centrului de coordonare a suportului oferit ÎMM-urilor orientate spre export din regiunea Breansk cu suportul CCI RM.

Președintele CCI RM, Harea Sergiu, în cuvântul său de salut a menționat ”Există perspective evidente de colaborare economică dintre regiunea Breansk și Republica Moldova. În acest context,  este salutabilă inițiativa regiunilor din Federația Rusă de a valorifica potențialul pieței moldovenești. Reuniunea de astăzi are scopul de a impulsiona cooperarea comercial-economică moldo-rusă”.

În cadrul evenimentului, Greaceanîi Oxana, ministru-consilier pe probleme economice din cadrul Ambasadei Republicii Moldova în Federația Rusă, precum și Vladislav Darvai, Reprezentant comercial al Federației Ruse în Republica Moldova au salutat astfel de inițiative virtuale, care sunt menite în situații de criză pandemică să vină întru suportul antreprenorilor din ambele state și să ofere continuitate relațiilor deja stabilite, de asemenea să inițieze noi cooperări.

Cu scopul de a familiariza antreprenorii autohtoni cu marfa și serviciile rusești, 6 antreprenori din regiunea Breansk cu potențial de export și-au prezentat produsele din domeniile industriei grele, chimice, medicală, inventar inovațional pentru grădinărit, echipament agricol.

De asemenea, antreprenorii ruși au fost invitați să viziteze și să participe la programul de afaceri din cadrul expozițiilor virtuale organizate de CCI RM, unde s-ar putea familiariza cu calitatea produselor și serviciilor moldovenești și să discute online cu reprezentanții companiilor autohtone.

De notat, că reuniunea de astăzi cu participarea antreprenorilor din regiunea Breansk este a treia la număr. Anterior, pe 29 octombrie 2020 a fost organizată misiunea economică online a reprezentanților ÎMM-urilor din regiunea Breansk în Republica Moldova, unde a fost prezentat potențialul economic al Republicii Moldova, serviciile CCI RM, care vin în suportul mediului de afaceri atît local cît și din străinătate. La data de 04 martie 2021 antreprenorii ruși au fost informați despre procedurile de import mărfuri în Republica Moldova, specificul relațiilor comerciale între Republica Moldova și Federația Rusă.

Pentru a asigura continuitatea acestei inițiative, CCI RM a convenit cu partenerii din regiunea Breansk de a organiza întrevederi bilaterale online în perioada 12 – 17 martie curent cu participarea antreprenorilor din ambele state.

Pentru informații suplimentare și confirmări, vă puteți adresa la Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova, persoană responsabilă – Inga Leontean tel: 022 222 626, [email protected].

Distribuie acest articol: