O delegație de antreprenori autohtoni participă zilele acestea la o Misiune Economică în Elveția

73381358_417225819163877_3769340780179619840_nO delegație de oameni de afaceri moldoveni, condusă de președintele Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova (CCI a RM) Sergiu Harea, participă în perioada 28 octombrie – 01 noiembrie 2019, la o Misiune Economică în Elveția.

Evenimentul este organizat de CCI a RM în parteneriat cu Agenția de Investiții din Republica Moldova (AIM), cu suportul Ambasadei RM în Confederația Elvețiană.

Potrivit lui Sergiu Harea, unul din obiectivele Misiunii Economice în Elveția, este consolidarea şi extinderea relaţiilor comercial-economice dintre Republica Moldova şi Confederația Elvețiană prin identificarea unor domenii atractive de cooperare ce vor genera noi premise de dezvoltare continuă a relaţiilor moldo-elvețiene şi a unor parteneriate viabile între mediul de afaceri din ţările noastre.

Conform agendei, delegația din țara noastră a participat la un Forum de afaceri moldo-elvețian, în cadrul căruia au fost prezentate vinurile și gastronomia moldovenească. De asemenea, în cadrul forumului a fost amplasat un stand turistic și o mini-expoziție cu produse autohtone.

Parte a forumului de afaceri a fost și semnarea unui memorandum de cooperare dintre CCI a RM și Camera de Comerț din Joint (JCC), Elveția, care își propun o colaborare constructivă ce ar favoriza schimbul de experiență dintre antreprenorii din cele două state, organizarea evenimentelor pentru mediul de afaceri, precum și schimbul de experiență intercameral.

Totodată, antreprenorii moldoveni au avut întâlniri B2B cu companii de profil din Zurich, Elveția.

Pe data de 31 octombrie, delegația oamenilor de afaceri din țara noastră, va participa la deschiderea expoziției internaționale de vinuri ”EXPOVINA” 2019.

 

Distribuie acest articol: