O nouă Ședință a membrilor Comitetului pentru promovarea Învățământului Profesional Tehnic Dual

CCI a RM a participat la o noua ședință  pentru promovarea învățământului profesional tehnic dual organizat și condusă de președinta comitetului pentru promovarea învățământului profesional tehnic dual, Larisa Șavga.

 Din partea CCI Moldova, au participat, președintele Sergiu Harea  și Elena Movileanu, în calitate de Șefă a Secției Învățământ Dual, iar din partea Ministerului Educației și Cercetării (MEC), Galina Rusu, Secretar de Stat și  Silviu Gîncu, șef al Direcției de Politici în domeniul învățământului profesional tehnic.

De asemenea, au fost prezenți reprezentanți ai proiectului „Întreprinderi și comune puternice pentru Moldova”, precum și ai unităților economice și instituțiilor din Învățământul Profesional Tehnic (ÎPT).

În cadrul ședinței s-au discutat subiecte de importanță, inclusiv a fost prezentată și aprobată lista actualizată a membrilor comitetului pentru promovarea învățământului profesional tehnic dual. Liudmila STIHI, reprezentantul proiectului „Întreprinderi și Comune Puternice pentru Moldova”, a evidențiat sprijinul proiectului în dezvoltarea noilor programe de formare prin sistem dual, contribuind astfel la dezvoltarea învățământului profesional tehnic dual în Republica Moldova.

Elena Movileanu, în calitate de Șefă a Secției Învățământ Dual, a prezentat detalii despre organizarea învățământului dual pentru anul de studii 2024-2025, subliniind importanța unei abordări colaborative și integrate pentru promovarea și dezvoltarea eficientă a învățământului dual în contextul Republicii Moldova.

Jumbei Olga, lider coordonator al grupului pentru promovarea digitalizării ÎPT DUAL în cadrul comitetului, a adus în discuție organizarea sesiunii de instruire “Digital tools” pentru maiștrii instructori din companii, în scopul unei cooperări eficiente cu elevii, beneficiari direcți ai învățământului profesional tehnic dual.

Această ședință a Comitetului pentru promovarea învățământului profesional tehnic dual a reprezentat un pas semnificativ în direcția promovării și dezvoltării acestui sistem educațional în Republica Moldova. Prin colaborarea strânsă între instituțiile de învățământ, sectorul privat și organizațiile implicate, s-au identificat și discutat aspecte esențiale pentru îmbunătățirea calității și relevanței învățământului dual.

Sprijinul oferit de proiectul „Întreprinderi și Comune Puternice pentru Moldova” în dezvoltarea noilor programe de formare prin sistem dual reprezintă o resursă valoroasă pentru evoluția învățământului profesional tehnic dual. De asemenea, accentul pus pe digitalizare și utilizarea instrumentelor digitale în procesul de învățare și formare arată un angajament ferm către adaptarea la nevoile și tendințele actuale ale pieței muncii.

Prin urmare, această ședință a evidențiat importanța unei colaborări continue și a unei abordări integrate pentru a asigura succesul și eficiența învățământului profesional tehnic dual în Republica Moldova. Este esențial să continuăm să lucrăm împreună pentru a implementa și îmbunătăți inițiativele existente, având în vedere beneficiile pe termen lung pe care le aduce acest sistem educațional atât elevilor, cât și societății în ansamblu.

Distribuie acest articol: