Peste 180 de agenți economici au participat la sesiuni de informare cu privire la avantajele și beneficiile statutului de AEO

dsc_3715_00006Peste 180 de reprezentanți ai mediului de afaceri din Chișinău, Bălți și Cahul au participat la sesiuni de informare cu privire la avantajele și beneficiile statutului de Agent Economic Autorizat (AEO).

Cele trei sesiuni de informare, organizate în centrul, nordul și sudul republicii au avut drept scop informarea  companiilor  implicate  în  comerțul  internațional  de  mărfuri despre avantajele statutului de AEO, care permit reducerea costurilor și a timpului necesar vămuirii, precum și sporirea securității în traficul transfrontalier.

În cadrul evenimentelor, participanții au fost informați cu privire la cerințele fața de AEO, procedura de obținere a acestui statut, beneficiile din perspectiva mediului de afaceri, precum și au aflat istoriile de succes ale Agenților Economici Autorizați.

La eveniment au fost prezenți specialiști din cadrul Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova (CCI a RM), Serviciului Vamal al Republicii Moldova și experți ai Programului USAID ”Reforme Structurale în Moldova”, care au răspuns la întrebările antreprenorilor și au oferit propuneri celor interesați de statutul de Agent Economic Autorizat.

Sesiunile de informare au făcut parte dintr-o campanie de comunicare AEO, care include în total șase evenimente similare, inclusiv  patru la nivel regional, precum și promovarea AEO în presa națională. Următoarele trei evenimente vor fi organizate în luna septembrie curent, în regiunile centru, nord și sud.

Notă: Agentul Economic Autorizat (AEO) este un agent economic considerat de încredere în contextul operațiunilor sale vamale, care se poate bucura de mai multe facilități și simplificări la perfectarea actelor vamale. În Republica Moldova, 117 de companii au obținut statutul AEO.

Distribuie acest articol: