Eveniment organizat cu susținerea Proiectului UE “Suport pentru Consiliul Concurenței”, finanțat din fonduri europene.
Astăzi, 30 noiembrie 2017, Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova în cooperare cu Consiliul Concurenței și împreună cu membrii Proiectului Uniunii Europene “Suport pentru Consiliul Concurenței” au organizat o nouă ediție Competition CaFE. Evenimentul este dedicat promovării culturii concurențiale în Republica Moldova și protecției datelor cu caracter personal și a întrunit sub egida sa peste 40 de reprezentanți ai autorităților de stat, întreprinderilor municipale, precum și reprezentanți ai mediului de afaceri din Republica Moldova.
În cuvântul de salut, Sergiu HAREA, președintele Camerei de Comerț și Industrie a declarat că agentul economic se află mereu într-un mediu concurențial, iar pentru a nu se ajunge la conflicte Consiliul Concurenței cu eforturile mediului de afaceri, ale autorităților statului, mass-mediei, societății civile poate menține un mediu concurențial loial.
Viorica CĂRARE, președintele Consiliului Concurenței a prezentat echipa cu care lucrează, și a menționat că Consiliul Concurenței asigură aplicarea şi respectarea legislaţiei din domeniul concurenţei, ajutorului de stat şi publicităţii în limitele competenţei sale.
Scopul activității Consiliului Concurenței este asigurarea respectării legislației în domeniul concurenței, prin acţiuni de preîntîmpinare a practicilor anti-concurențiale, înlăturarea încălcărilor concurențiale, promovarea și creșterea culturii concurențiale.
Veaceslav GUȚUȚUI, membru al Plenului Consiliului Concurenței a prezentat participanților principalele prevederi ale Programului național în domeniul concurenței și ajutorului de stat.
Olga DEMIAN, expert în drept europen a vorbit despre Protecția datelor cu caracter personal: provocări și noi oportunități pentru mediul de afaceri.
La eveniment participanții au avut posibilitatea să adreseze întebări și să se implice activ în discuții și dezbateri.
La finalul atelierului de lucru, persoanelor prezente le-a fost înmânate certificate de participare.