”Potențialul investițional al Republicii Moldova și regiunea Kursk. Comunitate de interese”

În perioada 08 – 10 decembrie 2021, în contextul celei de-a 20-a aniversare de la semnarea Tratatului de prietenie și cooperare între Republica Moldova și Federația Rusă, la Kursk (Federația Rusă) au fost organizate un șir de evenimente cu caracter economic, social și cultural – fapt ce este o dovadă vădită că relațiile bilaterale moldo-ruse au continuat să se dezvolte, demonstrând invariabil o dinamică pozitivă, deschizând noi perspective de extindere a cooperării.

În acest context, o delegație a oamenilor de afaceri moldoveni însoțiți de directorul filialei Ungheni a CCI RM au participat în format fizic la toate manifestările organizate la Kursk. De asemenea, Vicepreședintele CCI RM, Calenic Natalia în format online a înaintat un cuvînt de salut participanților la masa rotundă cu tematica ”Potențialul investițional al Republicii Moldova și regiunea Kursk. Comunitate de interese”, care a avut loc în data de 09 decembrie 2021.

În discursul său de salut Calenic Natalia a subliniat: ”Există convingerea fermă că, în realiile de astăzi complexe și mereu în schimbare rapidă, ţările noastre vor continua să dezvolte cu succes marele potențial al cooperării bilaterale. Un rol semnificativ în acest proces le revine instituțiilor camerale și organizațiilor de suport business din ambele state. La ziua de astăzi CCI RM are o bază legală solidă dezvoltată cu partenerii ruși și anume 25 de Memorandumuri de Colaborare semnate cu instituțiile camerale din Federația Rusă, inclusiv cu CCI Kursk. În baza acestor documente oficiale au loc schimburile de informații despre investiții, proiecte industriale, agricole, comerciale și de infrastructură, părțile oferă asistență în identificarea partenerilor de afaceri pentru a asigura o colaborare eficientă, planifică și implementează activități comune, pentru dezvoltarea afacerilor întru beneficiul antreprenorilor din ambele state.”

Tot în data de 09 decembrie 2021 a avut loc Semnarea Memorandumului de Cooperare între filiala Ungheni a Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova și Camera de Comerț și Industrie Kursk. Ca urmare a semnării memorandumului, Dorin Budeanu, director filiala Ungheni a  CCI RM a menționat faptul că: „Semnarea acordului de astăzi este un eveniment semnificativ, deoarece instituția camerală are drept scop reprezentarea intereselor mediului de afaceri la nivel național dar și internațional, promovarea comerțului, creșterea economiei și atragerea investițiilor.”

 

Distribuie acest articol: