Premierea câștigătorilor concursului „Polobocul de Aur 2023” – Ediția XXII

Chișinău, 06 octombrie 2024 – În cadrul Zilei Naționale a Vinului, Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova (CCI a RM) a organizat ceremonia de premiere ai celor mai buni producători de vin de casă, participanți la concursul „Polobocul de Aur 2023”, aflat la cea de-a XXII-a ediție.

Concursul, lansat în anul 2002, are drept scop promovarea culturii vinului de casă, ridicarea nivelului de consum responsabil și facilitarea schimbului de informații între producătorii locali. În acest an, concursul a atras participarea a peste 500 de persoane fizice din întreaga țară, care au prezentat vinuri produse în condiții casnice. Dintre acestea, 101 mostre au ajuns în degustarea finală, desfășurată în martie 2024, după o primă etapă de selecție regională. Astfel, nouă producători de vin de casă s-au învrednicit cu   trofeul mult râvnit, Premiul Mare „Polobocul de Aur”, un butoi de 100 de litri.

Sergiu Harea, președintele CCI a RM, a felicitat vinificatorii pentru perseverența și pasiunea lor:

Sunt mândru de vinificatorii noștri, care, în pofida tuturor impedimentelor, continuă să muncească destoinic și ne surprind mereu cu un vin bun și curat. Vă doresc, stimați vinificatori, să păstrați dragostea de frumos și de tradiție în continuare. Vă mulțumesc pentru încrederea în instituția camerală și nu uitați că aveți toată aprecierea și suportul nostru. Pe parcursul anilor la concursul „Polobocul de Aur” au participat zece mii de probe din peste 20 de raioane. Au fost învingători 210. Din acei 210 circa 70 la sută deja-s mici producători care au vinuri îmbuteliate în rețelele din Republica Moldova dar și peste hotare”, a declarat Sergiu Harea.

Nominalizările concursului au inclus:

  • Vinuri produse din soiuri pentru vin, specia Vitis vinifera, anul de roadă 2023;
  • Vinuri din soiuri hibride și specia Vitis labrusca;
  • Vinuri maturate mai mult de 6 luni;
  • Vinuri licoroase;
  • Vinuri din soiuri autohtone și selecție nouă (precum Feteasca Albă, Feteasca Regală, Feteasca Neagră, Viorica, Riton și altele).

Regiunile care s-au remarcat prin producători de vin de casă în acest an sunt: Ialoveni, Criuleni, Căușeni, Ungheni, Găgăuzia, Hîncești și Taraclia.

Concursul „Polobocul de Aur” nu doar că susține tradiția vinificației artizanale, dar și promovează excelența în producția de vinuri de casă. În cele 21 de ediții anterioare, au fost prezentate aproximativ 10.000 de mostre, dintre care peste 210 au fost premiate.

Notă: CCI a RM îndeamnă gospodarii să prezinte rodul muncii și măiestriei lor – vinul, la concursul „Polobocul de Aur”, încă din anul 2002. Concursul oferă producătorilor din Republica Moldova oportunitatea de a-și prezenta munca și măiestria în vinificație. Vinurile sunt evaluate de degustători profesioniști, iar cei mai iscusiți vinificatori primesc recunoaștere și premii.

LISTA ÎNVINGĂTORILOR CONCURSULUI PENTRU CEL MAI BUN VIN DE CASĂ „POLOBOCUL DE AUR 2023” 

 

Distribuie acest articol: