Președintele Camerei de Comerț și Industrie Sergiu HAREA, alături de AITA, AmCham și alți reprezentanți ai asociațiilor de business au avut marți, 21 martie 2017, o întrevedere cu Janos NAGY, senior economist din cadrul FMI (Fondul Monetar Internațional) și Hans van BODEGRAVEN MSC, consultant vamal principal.
În cadrul întâlnirii s-au abordat subiecte ce țin de probleme ale administrării vamale, cu care se confruntă agenții economici.
O atenție deosebită a fost acordată modului de calculare a valorii în vamă a mărfurilor la importul lor în Republica Moldova (pentru calcularea impozitelor și taxelor vamale); simplificarea procedurii de obţinere a certificatelor de origine pentru producţia agricolă achiziţionată de la persoane fizice; eliminarea necesității de a utiliza serviciile terminalului vamal în cazul lipsei necesității de efectuare a controlul fizic al mărfurilor; evaluarea implementării procedurilor simplificate și noile inițiative ale Serviciului Vamal; utilizarea ilegală și netransparentă a prețurilor de referință etc.
Totodată, s-a pus accent și pe vămuirea la domiciliu, o procedură ce ar simplifica controlul vamal, care în prezent este utilizată doar de 46 agenți economici autohtoni și implementarea Statutului de operator economic autorizat (AEO), care presupune proceduri simplificate la vamă. De aceste procedură beneficiază peste 100 de agenți economici autohtoni.
De asemenea, s-a discutat și problemele legate de utilizarea și aplicarea carnetelor TIR. Reprezentanții FMI au recomandat agenților economici să opteze pentru operațiuni digitale și contact mai puțin cu vameșii.