Astăzi, 14 noiembrie 2023, Președintele Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova (CCI a RM), Sergiu Harea participă la cea de-a „VI-ea ediție’’ și cel mai mare eveniment european „Parlamentul European al Întreprinderilor” (EPE).
Acest eveniment oferă cuvântul direct antreprenorilor și este organizat de Eurochambres, în cooperare cu organizațiile membre ale Eurochambres și Parlamentul European. Pentru acest eveniment se reunesc peste 700 de persoane, oameni de afaceri, proveniți din 43 de țări europene, care au șansa de a „deveni” membri ai Parlamentului European pentru o zi, dezbătând și votând unele dintre cele mai importante subiecte.
Numărul participanților EPE este același ca și numărul de deputați europeni și urmează aceeași defalcare pe țară. Astfel, antreprenorii membri ai EPE, cât și companii din țări non-UE, se adună în locația simbolică a Hemiciclului Parlamentului European.
EPE își propune să aducă companiile și instituțiile UE față în față pentru o zi, astfel încât să sporească înțelegerea reciprocă și să reprezinte o oportunitate unică pentru întreprinderi, de a avea o dezbatere directă cu înalții reprezentanți ai instituțiilor UE.
La acest eveniment, antreprenorii își exercită și dreptul la vot în probleme majore legate de afaceri din UE. Rezultatele voturilor sunt prezentate de Eurochambres interlocutorilor politici relevanți din toate instituțiile UE ca „vocea afacerilor europene”.
Pentru anul acesta au fost identificate trei domenii de interes pentru dezbateri, în urma priorităților politice pentru 2023 propuse de către Comisia Europeană, Parlamentul European, Președinția Consiliului Uniunii Europene 2023 și Eurochambres.
- Energie – creșterea recentă a prețurilor la energie și incertitudinea aprovizionării au intensificat și mai mult presiunea asupra întreprinderilor care se luptă să revină pe poziție în urma impactului economic al pandemiei de Covid-19.
- Competențe, Abilități – din cauza schimbărilor demografice, forța de muncă activă din UE ar putea scădea cu 50 de milioane de oameni în următorii 30 de ani. Pandemia de Covid-19 a intensificat aparent deficitul de competențe cu care se confruntă deja multe sectoare.
- Comerț- cu 90% din creșterea economică mondială care urmează să fie generată în afara Europei în viitorul apropiat, este esențial să se păstreze și să se îmbunătățească un mediu în care regulile comerciale sunt stabile, transparente, echitabile și funcționează pentru întreprinderile de toate dimensiunile. Tensiunile geopolitice, în special ca o consecință a războiului din Ucraina, subminează agenda comercială globală. Piața unică crește atractivitatea Europei ca partener comercial și ne întărește vocea la nivel internațional. În același timp, există loc de îmbunătățire în punerea în aplicare a acordurilor comerciale ale UE, în special pentru a permite IMM-urilor să valorifice oportunitățile pe care le prezintă.