Președintele Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova (CCI a RM) Sergiu Harea a participat la întrevederea Premierului Republicii Moldova, Ion Chicu, cu asociațiile de business, unde s-a discutat problema consecințelor evoluției situației epidemiologice asupra economiei naționale cu reprezentanții businessului din Moldova.
În cadrul întrevederii, au fost discutate și agreate măsurile de suport pentru agenții economici, pe care le vor întreprinde Guvernul și BNM în următoarele zile.
Este vorba despre:
- amânarea achitării impozitului pe venitul din activitatea de întreprinzător aferent primului trimestru al anului 2020, pentru perioada de până la data de 25 iunie 2020;
- amânarea până la 25 aprilie 2020 a declarării și achitării impozitului pe venit pentru anul 2019 de către (1) întreprinzătorii individuali sau gospodăriile ţărănești (de fermier), neplătitori de TVA, cu până la 3 salariați și de către (2) agenţii economici subiecţi ai sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii (regimul IVAO);
- reducerea cotei TVA de la 20% la 15% pentru sectorul HORECA, începând cu 1 mai 2020;
- introducerea moratoriului asupra tuturor controalelor de stat până la data de 1 iunie 2020. În caz de extindere a Stării de urgență, acest termen va fi prelungit;
- prelungirea cu 30 de zile a termenului de examinare a cazurilor de încălcare a legislației fiscale și vamale sau de examinare a contestațiilor fiscale și vamale care a survenit în perioada stării de urgențe declarate;
- suspendarea pe perioada stării de urgențe declarate, a vizitelor fiscale;
- anularea obligativității efectuării auditului obligatoriu al situaților financiare individuale pentru anul 2019, cu excepția entităților de interes public;
- oferirea posibilității băncilor comerciale de a reeșalona creditele ipotecare pentru persoanele fizice;
- măsuri adiționale de stimulare a băncilor comerciale pentru a oferi credite economiei și cetățenilor la condiții mai avantajoase, inclusiv prin revederea spre diminuare a ratei de bază;
- utilizarea resurselor creditare atrase de guvern (prin recreditare) de la IFI pentru suport financiar businessului mic și mijlociu;
- majorarea cuantumului compensației din bugetul de stat a beneficiarilor de credite Prima Casă;
- majorarea cu 150 mln. lei (prin rectificarea bugetului) a Fondului de Intervenție a Guvernului, pentru oferirea unor garanții pentru creditarea bancară a unor entități economice strategice, în caz de necesitate (mecanism similar fondului de garantare oferit de Guvern prin programul prima Casă).
De asemenea, pentru suport 24/24 pentru business, Centrul Unic de Apel al Serviciului Fiscal de Stat (080001525) va prelua, începând de mâine, 20 martie, toate întrebările agenților economici privind activitatea acestora pe perioada stării de urgență declarate.
CCI a RM va continua să informeze antreprenorii despre initiative și decizii aprobate de autoritați în vederea susținerii mediului de afaceri.