La 24 aprilie 2024, în cadrul Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova (CCI a RM) a avut loc ultima sesiune de instruire și prezentare a certificatelor digitale de participare în cadrul Academiei Digitale Start-up. Participanții la acest curs, au parcurs un program intensiv de instruire, desfășurat în perioada 19 martie – 24 aprilie 2024, ghidați de formatori calificați în domeniul dezvoltării antreprenoriatului prin digitalizare.
La eveniment au participat circa 35 de antreprenori refugiați din Ucraina și companii moldovenești ce au angajați refugiați ucraineni. Instruirea a inclus teme precum aspecte juridice de reglementare a activității de întreprinzător, marketing digital, comunicare etc.
Un mesaj de felicitare pentru participanți au adresat Vicepreședinta CCI a RM, Natalia Calenic și partenerii din cadrul proiectului „Transformarea digitală a întreprinderilor mici și mijlocii din țările Parteneriatului Estic“ Artur Bulat și Tatiana Bîlba. Ei le-au urat succes participanților și au încurajat să participe și în cadrul programului de granturi pentru transformarea digitală a întreprinderilor care vor putea fi utilizate pentru implementarea unor softuri și aplicații necesare digitalizării proceselor operaționale la nivel de companie, în relații cu parteneri, clienții și în interacțiune cu autorități.
Obiectivele proiectului “Academiei Digitale Start-up” au fost de a susține dezvoltarea abilităților și capacităților antreprenorilor, combinate cu cunoștințe practice necesare în procesul de implementare a produselor și serviciilor digitale care cresc productivitatea și crearea noilor locuri de muncă.
Proiectul cuprinde și o componentă dedicată educației digitale a antreprenorilor cu experiență. În acest context, CCI a RM urmează să lanseze un nou curs în cadrul Academiei Digitale, unde vor fi organizate sesiuni de instruire conduse de cei mai profesioniști formatori din domeniu.
Această activitate are loc cu sprijinul proiectului „Transformarea digitală a întreprinderilor mici și mijlocii din țările Parteneriatului Estic“, finanțat de Ministerul German pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (BMZ), Proiectul este implementat de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ).