Produsele alimentare moldovenești vor ocupa jumătate din suprafața rafturilor magazinelor din țară

fructe-legume-supermarchet-1280x720_0Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova (CCI a RM) informează antreprenorii că la 14 iulie a.c. Guvernul a adoptat lista produselor alimentare ce vor fi prezente în proporție de cel puțin 50% din lungimea liniară a raftului comercial. Hotărârea a fost elaborată întru executarea Legii nr. 231/2010 cu privire la comerțul interior.

Președintele Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova Sergiu Harea, a  menționat că CCI a participat la mai multe ședințe de lucru pentru a promova această listă de produse și a reiterat importanța susținerii producătorilor moldovenești acasă.

„CCI susține toate măsurile ce vor facilita accesul produselor autohtone pe rafturile magazinelor din Republica Moldova, într-o perioadă în care suportul acordat businessului pe timp de pandemie este mai mult decât neccesar. Sunt sigur că activitățile ce vor fi întreprinse, vor responsabiliza producătorii pentru a livra produsele conform standardelor de calitate, iar consumatorii vor fi asigurați cu legume, fructe și alte produse proaspete”, a declarat Sergiu Harea.

Reglementarea relațiilor dintre furnizori și comercianți va contribui la întărirea capacitații de ofertă a producătorilor locali și sporirea competitivității sectorului agroalimentar, care va avea siguranța comercializării producției. Totodată, facilitarea accesului în magazine a produselor din lanțul scurt de aprovizionare va asigura populația cu produse agroalimentare de strictă necesitate și calitate corespunzătoare.

Aplicarea Legii comerțului intern și a listei de produse trebuie să contribui la dezvoltarea unui parteneriat echitabil între producători și supermarketuri și în acest sens CCI va continua să sprijine antreprenorii locali în condilții de criză provocată de pandemie.

Pentru a vedea lista produselor alimentare provenite din lantul alimentar scurt, accesați link-ul https://bit.ly/3B1y4Cx

 

Distribuie acest articol: