Rolul sectorului privat în activitatea Comitetelor Naționale de Facilitare a Comerțului, discutat în cadrul reuniunii regionale CEFTA

cefta

În perioada 6-7 noiembrie a.c. reprezentanții Comitetelor Naționale de Facilitare a Comerțului din țările membre ale Acordului Central European al Comerţului Liber (CEFTA) s-au întrunit la Viena pentru a discuta despre progrese în implementarea prevederilor Acordului OMC privind Facilitarea Comerțului.

Vicepreședintele Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova, Natalia Calenic a participat în componența delegației Republicii Moldova constituită din reprezentanții Ministerului Economiei și Infrastrucruii, ANSA și Serviciului Vamal.

În cadrul evenimentului, experții Băncii Mondiale, OMC, Comisiei Europene, Secretariatului CEFTA  au reiterate importanța implicării active a sectorului privat în activitatea comitetelor de faciltiare a comerțului. Totodată, statele membre CEFTA au impărtășit din experiența lor în domeniul respectiv, și au evidențiat barierele transfrontaliere care persistă în regiune. De asemenea, participanții au discutat despre dezvoltarea conceptului Ghișeului Unic, Control comun, Agent Economic Autorizat și perspectivele implementării acestora în CEFTA.

Natalia Calenic a prezentat participanților activitățile și inițiativele CCI a RM în domeniul facilitării comerțului, precum:

  • participarea la consultarea noului Cod Vamal al RM, în vederea asigurării transpunerii standardelor europene;
  • promovarea noului Standard European de competență profesională a brokerilor vamali (Standardul  SM EN 16992:2017) care are drept scop stabilirea criteriilor de competență și profesionalism pentru reprezentanții în vamă și AEO;
  • instruirea agenților economici autorizați, AEO, promovarea mecanismului de recunoaștere a AEO în CEFTA și în comerț cu UE;
  • promovarea procedurilor simplificate de declarare pentru E-Commerce (comerțul electronic);
  • dezvoltarea paginii web- Trade Point, ca sursă de informații despre toate formalitățile și reglementările ce țin de import și export.

Totodată, vicepreședintele CCI a RM a prezentat necesitățile businessului, identificate în cadrul multiplelor ședințe cu membrii Camerei. Astfel, s-a accentuat importanța atragerii investițiilor în modernizarea echipamentului și implementării noilor tehnologii, susținerea mediului de afaceri pentru participare la expoziții, asistență pentru certificarea producției conform cerințelor UE, și alte măsuri necesare pentru sporirea competitivității.

Nota: Comitetul Național pentru Facilitarea Comerțului în RM a fost instituit în baza Hotărârii Guvernului Nr. 26 din 25.01.2017 și funcționează în cadrul Consiliului Economic pe lângă Prim-ministrul RM Crearea Comitetului reprezintă un angajament a țării urmare a semnării Acordului OMC privind Facilitarea Comerțului, și are drept scop dezvoltarea parteneriatului public-privat în scopul simplificării procedurilor de comerț extern. Comitetul monitorizează implementarea Planului național de facilitare a comerțului pentru anii 2018 – 2020,aprobat de Guvern, și care prevede măsuri concrete pentru simplificarea procedurilor vamale și reducerea barierelor în calea comerțului  internațional.

Distribuie acest articol: