La 13 decembrie 2024 – Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova (CCI a RM) a organizat seminarul „Tehnici de Public Speaking în Afaceri”, eveniment ce a întrunit 26 de reprezentanți din mediul de afaceri local. Activitatea a avut loc în cadrul Programului german „Partnering in Business with Germany”.
Seminarul a fost susținut de expertul Ilie Dercaci, care a împărtășit participanților tehnici avansate de prezentare și comunicare în fața unui public, prin sesiuni interactive și exerciții practice.
Agenda seminarului a fost structurată pentru a dezvolta abilitățile de comunicare publică și prezentare ale participanților, prin activități practice și sesiuni interactive. Printre temele abordate s-au numărat:
- Introducere în oratorie și structura discursului – participanții au învățat cum să pregătească un discurs, să stabilească un scop clar și să utilizeze metode eficiente de a capta atenția publicului.
- Comunicare non-verbală – gestionarea privirii, zâmbetului, poziției corporale și utilizarea mâinilor pentru a transmite mesaje convingătoare. Au fost organizate exerciții practice pentru îmbunătățirea contactului vizual și a prezenței scenice.
- Storytelling în discursuri – importanța poveștilor și utilizarea modelului „A fost odată” pentru a crea impact emoțional în prezentări.
- Materiale vizuale și metoda CLAR – reguli de utilizare eficientă a prezentărilor PowerPoint și tehnici pentru structurarea clară a informațiilor și influențarea publicului.
Seminarul a culminat cu exerciții practice de analiză și îmbunătățire a prezentărilor realizate de participanți, urmate de concluzii și feedback personalizat.
Această activitate face parte dintr-un șir de inițiative ale CCI a RM, menite să pregătească managerii, antreprenorii autohtoni, pentru participarea la Programul german „Partnering in Business with Germany”, oferindu-le instrumentele necesare pentru a stabili colaborări internaționale de succes.
Nota: Centrul de Formare Antreprenorială al CCI a RM organizează si alte cursuri și traininguri pentru anul 2025, precum:
- Curs Manager Energetic European EUREM 2025 – Detalii și înscriere: https://training.chamber.md/camera-de-comert-si-industria-a-republicii-moldova-anunta-lansarea-eurem-2025/
- Program internațional de stagiu în Austria – Detalii și înscriere: https://training.chamber.md/programul-de-sporire-a-calificarii-managerilor-moldova-austria-2/
- Curs Academia Exportatorilor 2025 (începând din martie 2025) – Detalii și înscriere: https://training.chamber.md/program-de-instruire-academia-exportatorilor-2025/